Gabi Tamaș a vorbit pentru ProSport și despre felul în care arată prima reprezentativă, iar fotbalistul ajuns la Chiajna pariază pe Ionuț Larie. Ajuns la 39 de ani, Tamaș susține că jucătorul Farului n-ar trebui să lipsească de la naționala României.
Gabi Tamaș crede că Ionuț Larie și Cristi Săpunaru pot fi soluții excelente pentru naționala României. Fundașul nu înțelege de ce căpitanul Farului este ocolit de fiecare dată.
„Săpunaru ar merita mereu să fie la echipa națională. Dar vă mai dau un nume: Ionuț Larie. S-a vorbit vreodată de băiatul ăsta să meargă la echipa națională? Nu! S-a bătut mereu la campionat, play-off, la tot ce vrei și este căpitanul echipei Farul? De ce nu se vorbește de el? De ce nu i se dă o șansă și lui?
Mă uitam pe vremea când eram la Voluntari și venea Instat-ul, iar Larie era printre cei mai buni la fiecare meci. S-a vorbit de chestia asta? Nu! Trebuie să vorbești de jucătorii care sunt în formă la momentul respectiv. Eu îi alegeam pe cei mai buni, cei mai în formă la momentul respectiv, pentru că doar așa poți să ai rezultate. Unii dintre ei (n.n. fotbaliști) nu mai joacă, dar sunt chemați”, a spus Gabi Tamaș, pentru ProSport.
Format de Farul Constanța, Ionuț Larie a jucat un singur meci pentru România U21. Apoi, în mod inexplicabil, n-a reușit să facă pasul la prima reprezentativă a tricolorilor.
Constănțeanul a evoluat în ultimii ani la cel mai înalt nivel. Foarte apreciat de Gică Hagi, Larie a evoluat atât pentru CFR Cluj, cât și pentru FCSB.
La 23 de ani, era o debandadadă totală la Farul, aveam trei-patru luni de restanțe salariale și antrenorii veneau la noi și ne ziceau: „Dacă vreți să faceți antrenament, faceți! Dacă nu vreți, nu faceți„. Atunci m-a bătut un gând să mă las de fotbal. Am simpatizat cu Dinamo până pe la 18 ani pentru că tot neamul meu e dinamovist. De când am ajuns să joc la Farul și apoi la Viitorul n-am mai avut nicio preferință în fotbal. Doar Real Madrid” – Ionuț Larie, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER