Gabi Tamaș s-a operat! Prima imagine cu fotbalistul, după intervenția chirurgicală
Gabi Tamaș (36 de ani), fundașul Universității Cluj, s-a operat după ce a suferit o ruptură de menisc în partida cu Aerostar Bacău. Acesta a postat, pe rețelele sociale, o imagine pe patul de spital, după operație, pentru a arăta că intervenția chirurgicală a decurs bine.
Gabi Tamaș a fost transferat de U Cluj, liber de contract, în această vară, de la Astra Giurgiu.
Prima imagine cu Gabi Tamaș, după operație
Gabi Tamaș, ajuns la 36 de ani, nu își arată vârsta și continuă să joace în fotbalul profesionist. Acesta a avut evoluții foarte bune la Astra, însă a ales să meargă în Liga 2 la U Cluj, deși a avut o ofertă concretă din partea lui Dinamo.
„Am ruptură de menisc și pot reveni în 2-3 săptămâni pe teren. Am programat operația marți. Am început antrenamentele la sală și luni o să încerc să joc. Eu așa vreau să fac. S-a rupt meniscul de tot și îl voi scoate. Dacă încerc să îl lipesc…atunci lipsesc 3-4 luni. Dacă îl scot, atunci lipsesc maxim 3 săptămâni. M-am sfătuit cu medicii și fizioterapeuții și eu vreau să joc luni, iar marți să mă operez”, a declarat Tamaș sâptâmâna trecută.
Gabi Tamaș, sacrificiu în numele lui U Cluj
Fotbalistul a început titular partida de luni, dintre U Cluj și ASU Poli Timișoara, deși avea meniscul rupt.
Înainte de meciul cu timișorenii de la ASU Poli, directorul executiv al Șepcilor Roșii, Daniel Stanciu, a dezvăluit că Tamaș a decis să evolueze cu meniscul rupt.
Oficialul clujenilor s-a arătat încântat de devotamentul arătat pentru U Cluj și reprezintă un exemplu pentru colegii săi mai tineri.
„Exemplul lui Tamaș este extraordinar. Mâine dimineață e programat la București, la operație. Va pleca în noaptea asta, după meci. Și-a dorit mult să joace, ca să transmită un semnal colegilor lui din echipă și să câștigăm”, a declarat Stanciu cu puțin timp înainte de fluierul de start al meciului.