Roș-albii au reușit o lovitură de imagine și l-au transferat până în vară pe Gabi Torje. Mijlocașul de 28 de ani a fost sâmbătă la casele de tichete ale stadionului din „Ștefan cel Mare”, acolo unde a vândut bilete pentru meciurile cu CSU Craiova și FCSB, dar a și interacțioant cu fanii.
„Îmi doresc să vină cât mai mulți suporteri, atât cu CSU Craiova, cât și cu FCSB. Galeria face diferența, iar acum nu suntem într-un moment tocmai bun în clasament. Sunt sigur că fanii își vor face datoria și la fel și jucătorii.
Aici sunt apreciat, de aceea m-am întors acasă. Încă nu am cartea verde, cred că luni se rezolvă. Nu pot să joc contra oltenilor, dar voi fi alături de echipă, inclusiv în vestiar dacă am voie. E o dorință mare ca Dinamo să ajungă în play-off.
Revenirea la Dinamo e un restart psihic. Am primit mii de mesaje de la fani, m-au bucurat și vreau să arăt că Dinamo e casa mea”, a spus Gabi Torje la stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER