Gabi Torje își asumă vina la golul marcat de Cardoso. Ce spune mijlocașul despre barajul de retrogradare: „Ne așteptă 210 minute poate și penalty-uri”

Nicolao Manuel Dumitru Cardoso si Gabriel Andrei Torje in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si UTA Arad, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 13 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, ultima partidă din cadrul play-out-ului Ligii 1, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.

„Câinii” se pregătesc acum pentru barajul de promovare – retrogradare, cel mai probabil contra „fraților” de la Universitatea Cluj.

La finalul partidei, unul dintre veteranii echipei, Gabriel Torje a vorbit despre sezonul ratat de echipa sa și spune că Dinamo este total pregătită pentru baraj.

Gabi Torje: „Ne așteptă 210 minute poate și penalty-uri”

Mijlocașul celor de la Dinamo își asumă greșeala de la golul marcat de către Dumitru Cardoso în prima repriză și consideră că echipa sa ar fi putut câștiga partida.

Gabi Torje spune că, în acest moment cel mai important lucru este salvarea de la retrogradare. Jucătorul „câinilor” spune că echipa are un moral excelent, iar în barajul de promovare – retrogradare trebuie ca jucătorii să își arate valorarea.

„Trebuie să ieșim cu capul sus din acest baraj. Ultimele patru meciuri au fost rezultate pozitive, chiar și astăzi puteam obține mai mult. Îmi asum greșeala de la golul lor.

Important acum este meciul de baraj, nu mai contează ce s-a întâmplat în ultimele meciuri, în ultimul sezon. Trebuie să arătam bine.

Am avut un sezon foarte prost, în momentul în care ajungi să joci barajul nu poți să spui altceva, toți cei 54 de jucători trebuie să ne asumăm. În ultimele două meciuri trebuie să spălam toată rușinea din acest sezon.

Indiferent cine va veni din Liga a doua, vor veni încărcați emoțional. Faptul că avem șansa să jucam barajul și arătam bine este un avantaj.

Ne așteptă 210 minute poate și penalty-uri, în dublă manșă trebuie să se vadă experiența noastră”, a spus Gabi Torje la finalul partidei.

Publicat: 13 05. 2022, 23:44