Gabriel Debeljuh și Mario Rondon, mesaj pentru FCSB după victoria cu Hermannstadt: „Ne-am schimbat atitudinea!”
CFR Cluj a revenit spectaculos cu Hermannstadt, scor 3-1, iar Gabriel Debeljuh și Mario Rondon au fost decisivi în victoria campioanei României, care a fost condusă la Mediaș. Cei doi știu cum a reușit campioana României să revină în partida de luni.
Gabriel Debeljuh este cu gândul doar la titlu după ce echipa a părăsit dramatic Europa League, în timp ce veteranul Rondon, care a marcat golul al treilea al clujenilor, știe unde a făcut diferența echipa lui Edi Iordănescu în duelul cu Hermannstadt.
Duelul dintre Hermannstadt și CFR Cluj a fost LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.
Gabriel Debeljuh, după golul cu Hermannstadt: „Ne-am schimbat atitudinea!”
„Ne-am schimbat atitudinea! Jucăm foarte bine și reușim să stăm acolo sus, lângă FCSB și Craiova. Am înscris și cu Dan Petrescu, uneori marchezi, uneori nu, important e să fim acolo sus. Pentru un atacant este mereu important să înscrie”, a spus Debeljuh, adus de CFR Cluj chiar de la Hermannstadt.
„Sunt foarte fericit pentru golul marcat, pentru echipă. Am demonstrat caracter după ce am luat gol. Important e la CFR să câștigi toate meciurile și campionatul. Un succes important pentru moralul nostru”, este sigur Rondon, autorul unui gol superb în Bulgaria, cu ȚSKA Sofia, în grupele Europa League.
După 18 etape, CFR Cluj este la un singur punct de liderul FCSB, podiumul fiind completat de Universitatea Craiova, care a rămas doar cu zece succese.
În următoarea etapă din Liga 1, CFR Cluj o va întâlni pe Astra Giurgiu.
Echipa de start pe care a avut-o CFR Cluj cu Hermannstadt: Sandomierski – Cr. Manea, Ben Youssef, A. Burcă, Camora – C. Deac, Itu, Ad. Păun – Chipciu, Debeljuh, V. Costache
Au marcat: Romario Pires 32′ / Alexandru Chipciu 37′, Gabriel Debeljuh 51′, Mario Rondon 81′