Gâlcă va avea cel puțin trei jucători noi în echipa de start pentru meciul Stelei la Brașov
Steaua se află la un singur punct în spatele liderului ASA Târgu Mureș și încă mai speră la titlu, chiar dacă puțini mai sunt cei care îi mai dau șanse în aceste ultime trei etape.
Iar drept dovadă că fotbaliștii lui Costel Gâlcă nu se dau încă bătuți e atitudinea pe care o afișează în această săptămână Giedrius Arlauskis și Paul Papp. Lituanianul are dureri mari la umăr încă de la meciul echipei sale naționale susținut cu Anglia și nu a putut apăra poarta Stelei în jocul cu Concordia Chiajna. Însă Arlauskis e decis să joace la Brașov cu inflitrații, pentru ca în timpul jocului să nu mai simtă respectivele dureri.
Papp revine după aproape o lună
Un alt fotbalist care revine în echipa lui Gâlcă e Paul Papp. Acesta a început antrenamentele cu echipa și vrea să joace și el sâmbătă la Brașov. Stafful medical i-a pregătit deja o mască de protecție. Papp a suferit în jocul cu Oțelul o fractură de os zigomatic și s-a operat la scurt timp după ce s-a accidentat.
Celor două noutăți din primul 11 al lui Costel Gâlcă li se va alătura Gabriel Iancu. Atacantul va fi titularizat pe flancul drept, în locul lui Adi Popa, care va lipsi de la jocul cu Brașov pentru că are nuntă!
Gabi Tamaș rămâne în continuare accidentat și Gâlcă nu va putea conta pe el nici în acest meci. În aceste condiții primul „11″ probabil pentru FCSB la startul partidei cu FC Brașov va fi: Arlauskis – Papp, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță, Breeveld – Iancu, Stanciu, Tănase – Chipciu