GALERIE FOTO | Stadionul Steaua, pus la pământ. Imagini dure pentru nostalgici

Stadionul Steaua a intrat în procesul de demolare pentru a fi reconstruit în perspectiva găzduirii unor meciuri de la EURO 2020. Până în acest moment au căzut tribunele și urmează „oficiala”.

Lucrările vor demara în martie 2019 și vor fi gata la începutul lui 2020 (martie), an în care Capitala va organiza patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal, una dintre gazde fiind stadionul din Ghencea. Capacitatea arenei va fi de 30.500 de locuri. Valoarea estimată, care include TVA, taxe, avize precum și costul demolării, conform studiului fezabilitate, este de 301.771.470 lei inclusiv TVA (64.877.557 euro).

O noutate o reprezintă locul unde va fi amplasat stadionul, care va fi mutat spre bulevard, astfel încât în spate, unde e actuala tabelă electronică, să fie mai mare spațiul pentru evacuarea spectatorilor. De asemenea, în acel loc se va construi și un stadion de atletism.

 

 

Publicat: 18 09. 2018, 09:06
Actualizat: 18 09. 2018, 11:17