Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu 1-0 (S. Buș 56)
Echipele de start:
Minutul 90+4 Finalul meciului!
Minutul 56 GOOOOOOL Gaz Metan! Sergiu Buș deschide scorul printr-un șut din afara careului.
Minutul 46 A început repriza seundă.
Minutul 45+2 Finalul primei reprize.
Minutul 45 Ely Fernandez trimite în piciorul lui Kitanov, deși se afla în interiorul careului.
Minutul 16 Cardoso reia cu capul spre poartă, dar Kitanov intervine.
Minutul 1 A început partida de la Mediaș
Primul meci al zilei de sâmbătă, 10 august, din etapa a cincea a Ligii 1, va fi pe stadionul din Mediaș între Gaz Metan și Astra Giurgiu. Cele două formații se vor întâlni la ora 18:00, după șase luni de la ultima partidă (1.02.2019), atunci când meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Gaz Metan vine după o nouă remiză în campionat. În etapa a patra, în deplasare cu FC Botoșani, medieșenii au încheiat 1-1, și au înregistrat, până acum, în noul sezon, trei rezultate de egalitate și o victorie, adunând șase puncte și ocupă locul șapte, în timp ce, adversara de sâmbătă, Astra, vine după o victorie importantă. Formația pregătită de tehnicianul Dan Alexa s-a impus în fața vicecampioanei României, FCSB, scor 2-1.
„Îi mulțumesc domnului Niculae, pentru că el m-a întors din drum. Steaua (n.red. – FCSB) are individualități bune, are jucători care fac diferența. Cred că am controlat jocul din punct de vedere tactic, în a doua repriză am fost echipa mai bună. Îmi felicit echipa. E o victorie importantă și trebuie să rămâen modești, pentru că avem un program infernal„, a spua Dan Alexa, la finalul meciului câștigat în fața FCSB-ului.
Giurgiuvenii sunt pe locul șase în clasamentul Ligii 1, cu șapte puncte, după două victorii, o înfrângere și o remiză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER