Gaz Metan – FCSB 2-3, în etapa a 11-a din Liga 1 | Sergiu Buș o readuce pe FCSB la două puncte distanță de rivala CS U Craiova! FOTO & VIDEO
FCSB a învins-o pe Gaz Metan Mediaș, scor 3-2, în etapa cu numărul 11 din Liga 1, și a redevenit lider, cu un avans de două puncte față de CS U Craiova.
Darius Olaru a deschis scorul în minutul 11, după o centrare perfectă a lui Olimpiu Moruțan, din colțul careului de 16 metri. După doar cinci minute însă, Ronaldo Deaconu a restabilit egalitatea dintr-o lovitură de la 11 metri executată fără emoții. Valentin Crețu a fost cel care l-a faultat pe Luis Nițu în careu.
În minutul 26 al întâlnirii cu Gaz Metan Mediaș, la scorul de 1-1, Dennis Man s-a așezat pe gazon, acuzând niște dureri la piciorul drept și a fost înlocuit cu Sergiu Buș. Ulterior, în minutul 67, și căpitanul Florin Tănase a cerut schimbare.
La scurt timp după ce a pătruns pe teren, Sergiu Buș a contribuit la golul de 2-1 al roș-albaștrilor. Acesta l-a lansat perfect pe Florin Tănase în careu, dar căpitanul lui FCSB a ratat singur cu portarul. Mingea i-a revenit și a centrat foarte bine pentru Darius Olaru care l-a învins pentru a doua oară în această întâlnire pe portarul Alexandru Buzbuchi.
În minutul 60, Valente a marcat de lângă Vai Crețu, însă FCSB și-a adjudecat cele trei puncte, după un penalty obținut de tânărul Octavian Popescu și transformat de Sergiu Buș, în minutul 90.
În urma acestui rezultat, FCSB revine pe primul loc în clasamentul Ligii 1 și se distanțează la două puncte de rivala CS U Craiova, acumulând 27 de puncte.
De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 9, cu 13 puncte, după cele 11 etape disputate.
FINAL: Gaz Metan – FCSB 2-3
- Au marcat: Deaconu ’16, Valente ’60 / Olaru ’11, ’31, Buș ’90
Final de meci la Mediaș!
Min. 90+3: Încă o schimbare la Gaz Metan: intră Costea, în locul lui Velisar. Jorge Costa forțează atacul!
Min. 90+1: Dublă schimbare la Gaz Metan: intră Chamed și Sambu, ies Ze Manuel și Santos.
Min. 90: GOOOL FCSB! Sergiu Buș transformă fără emoții lovitura de la 11 metri!
Min. 89: Octavian Popescu este faultat în careu de către Butean și arbitrul acordă penalty pentru FCSB.
Min. 67: Octavian Popescu intră în locul lui Florin Tănase! Căpitanul lui FCSB a acuzat și el niște probleme musculare. Banderola ajunge pe brațul lui Olimpiu Moruțan.
Min. 60: GOOOL GAZ METAN! Valente restabilește egalitatea la Mediaș, de lângă Vali Crețu, după o pasă perfectă a lui Cardoso.
Min. 53: Încă o schimbare la FCSB: iese Olaru, intră Buziuc.
Min. 53: Ocazie uriașă pentru Gaz Metan! Dumitru Cardoso creează o fază superbă și centrează pentru Ze Manuel, însă șutul acestuia este blocat de către Vlad.
Min. 46: FCSB face o schimbare la pauză: iese Vînă, intră Ovidiu Popescu.
Se reia partida!
PAUZĂ la Mediaș!
Min. 31: GOOOL FCSB! Buș îl lansează perfect pe Tănase, acesta ratează singur cu portarul, mingea îi revine și centrează pentru Olaru care reușește „dubla”!
Min. 28: Prima schimbare la FCSB: Dennis Man acuză niște probleme musculare și în locul său intră Sergiu Buș.
Min. 26: Moruțan fură din nou prim-planul la Mediaș! Acesta pătrunde în careu, trece de Butean, însă șutul său este blocat de portarul Buzbuchi. Dennis Man acuză niște probleme musculare la piciorul drept, se așază pe gazon și așteaptă intervenția echipei medicale.
Min. 16: GOOOL GAZ METAN! Ronaldo Deaconu transformă lovitura de la 11 metri!
Min. 15: Gaz Metan face și o primă schimbare: iese Nițu, după ce a scos penalty, intră Valente.
Min. 15: Crețu îl faultează în careu pe Nițu și arbitrul acordă penalty pentru Gaz Metan.
Min. 11: GOOOL FCSB! Moruțan centrează din colțul careului de 16 metri, iar Darius Olaru reia cu capul și înscrie în poarta fostei sale echipe!
Min. 5: Ocazie uriașă pentru FCSB! Moruțan păcălește apărarea medieșenilor și șutează pe jos către poartă, însă mingea lovește bara.
A început partida de la Mediaș!
ECHIPELE DE START
Gaz Metan: Buzbuchi – Butean, Larie, Baco, Velisar – Alceus, Francisco Santos – Ze Manuel, Deaconu, L. Nițu – Cardoso
Rezerve: Pleșca, P. Costea, R. Romeo, Smola, Trif, Valente, Horj, Sambu, Chamed
Antrenor: Jorge Costa
FCSB: A. Vlad – V. Creţu, I. Cristea, A. Miron, Panţîru – Vînă, Perianu, Olaru – Moruțan, Man, Fl. Tănase
Rezerve: Straton, G. Simion, Briceag, S. Buș, Buziuc, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea, Oct. Popescu
Antrenor: Toni Petrea
Stadion: „Gaz Metan”
Arbitru: Marcel Bîrsan; Asistenți: Mircea Orbuleț și Florin Păunescu
Gaz Metan vine după două victorii consecutive, în campionat. Odată cu venirea lui Jorge Costa, pe banca medieșenilor, echipa și-a schimbat fața. Gaz Metan se află pe locul 9 din Liga 1, cu 13 puncte obținute, după zece meciuri jucate.
De cealaltă parte, FCSB are un parcurs fulminant, în campionat. Echipa roș-albastră vine după cinci victorii consecutive. Cu un rezultate pozitiv, în această seară, FCSB ar reveni în „fotoliul” de lider, ocupat, în prezent, de CS U Craiova.
Gaz Metan – FCSB Live la TV pe Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport
Partida de astăzi va fi difuzată la TV pe Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport, dar poate fi urmărită și în format live text pe www.prosport.ro.
Din păcate, partida se va desfășura fără spectatori, din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, meciul poate fi urmărit Live Video Online aici.