George Copos a fost unul dintre numele mari care s-a aflat pe lista Rapidului, însă omul de afaceri nu poate să fie prezent sâmbătă, în Giulești.
ProSport a aflat că șefii Rapidului nu l-au ocolit pe Copos, însă fostul mare conducător din Giulești va absenta la partida cu Poli Timișoara.
Clubul alb-vișiniu pregătește o adevărată sărbătoare, fiind convins să ia parte la eveniment și marele Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev. În afara tehnicianului, sâmbătă vor mai fi prezenți în Giulești, printre alții, Mugurel Buga, Ion Goanţă, Vladimir Bozovic, Adrian Iencsi, Jean Barbu, Cristi Dulca, Ion Ionescu, Daniel Pancu, Dan Alexa, Rică Răducanu, Răzvan Raţ, Dani Coman, Nicolae Stanciu, Ion Vlădoiu, Marius Măldărăşanu, Bogdan Stelea, Viorel Kraus, Ion Motroc, Costin Lazăr, Dănuţ Lupu, Ion Manu, Ovidiu Herea, Ionuţ Mazilu, Vasile Maftei, Robert Niţă, Ştefan Nanu, Vali Negru, Ionuţ Voicu şi tehnicianul Viorel Hizo.
George Copos ar fi plecat din țară la ora partidei dintre Rapid și Timișoara, astfel că fostul șef al giuleștenilor nu poate onora invitația făcută de conducerea clubului.
Un apropiat al lui George Copos susține însă că fostul patron al Rapidului este în țară sâmbătă, dar a ales să nu ia parte la eveniment.
Deși a fost contestat de fanii Rapidului o lungă perioadă, suporterii și-ar fi dorit ca George Copos să ia și el parte la sărbătoarea de sâmbătă.
Eu tot mai schimb mesaje și am mai vorbit cu dânsul. Ne-am văzut și înainte de Revelion și după Sărbători. Chiar vorbeam cu Liviu (n.r. Bocciu, liderul galeriei Rapidului) și cred că el și-ar dori să se apropie din nou de Rapid. Ne gândeam că dacă o să vină, o să fie foarte bine primit în Giulești. A făcut foarte, foarte multe lucruri bune pentru Rapid, pe care nu ar trebui să le uităm și să ștergem cu buretele” – Gigi Corsicanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER