George Ganea a marcat o dublă, au înscris Eric și Casap, dar alt fotbalist l-a impresionat pe Hagi: „A fost senzațional azi!”. Cum i-a descris pe Alibec și fiul lui Ionel Ganea
Viitorul a redus-o la tăcere pe Astra Giurgiu. S-a impus cu 4-1, după ce George Ganea, dublă, Casap și Eric au marcat pentru formația de la malul Mării Negre. Pentru Astra aînscris Denis Alibec. La finalul partidei, Gică Hagi a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei sale.
„Este o victorie frumoasă. Am jucat un fotbal foarte bun, am fost serioși. Am schimbat jucători, dar am încredere mare în tot lotul. Pe lângă cei tineri am trimis și câțiva cu experiență. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Vlad Achim. A jucat senzațional în fața apărării. A mai stat și rezervă, dar astăzi a demonstrat ce poate. Mă bucur că am reușit să și marcăm multe goluri.
Astra a început mai prost, apoi a luat și cartonaș (n.red. – Pires a fost eliminat în minutul 38). Totul a devenit mai ușor pentru noi. Alibec e un jucător senzațional, a fost aproape să îi readucă în joc.
Noi încercăm să avem aceeași mentalitate. Am schimbat întreg lotul față de meciurile trecute și arătăm că putem să ne ridicăm la cel mai înalt nivel. E meritul lor în întregime. Mi-au demonstrat că pot juca fiecare meci.
Construcția noastră e mult mai bună când jucăm cu mijlocași pe linia de fund. Tot ce ați văzut astăzi pe teren am încercat în pregătire. Toată lumea e antrenată la fel la Viitorul. Avem o omogenitate foarte bună„, a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.
George Ganea a impresionat în primul meci ca titular pentru Viitorul. Atacantul în vârstă de 19 ani a reușit dubla (min. 21 și 70)
„Ganezu mic (n.red. – George Ganea) are calități foarte bune. A făcut bine că a venit la noi și probabil era momentul just, momentul corect. El a învățat multe pe unde a fost și cred că e un jucător interesant” , a mai spus Hagi.
George Ganea a venit liber de contract, în iarna acestui an, de la CFR Cluj și este cotat la 50 de mii de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.