George Ganea s-a înțeles cu conducătorii celor de la FC Argeș! Va fi împrumutat de Gică Hagi în Trivale și există opțiune de cumpărare + Ce altă mutare s-a făcut la violeți

Internaționalul de tineret George Ganea, fiul fostului jucător Ionel Ganea, va evolua la echipa FC Argeș, antrenată de Andrei Prepeliță.

Farul l-a împrumutat pentru un sezon și jumătate, cu opțiune de cumpărare pentru 150.000 euro.

Atacantul, convocat la turneul de tineret Euro 2021 în primăvara anului trecut, n-ar mai fi putut să mai prindă „primul 11” la Farul în acest retur după readucerea lui Gabi Iancu (27 de ani).

George Ganea s-a înțeles cu conducătorii celor de la FC Argeș! Va fi împrumutat de Gică Hagi în Trivale și are opțiune de cumpărare

George Ganea s-a lansat ca tânăr fotbalist în vestul Europei, în Italia, unde a jucat la grupele de copii și juniori de la Entella și de la AS Roma.

Experiența italiană a durat din 2016 până în 2018, când George Ganea a fost cedat de AS Roma la CFR Cluj, unde a stat jumătate de an, pentru că la începutul lui 2019 a fost adus de Gică Hagi la actuala Farul Constanța.

După această mutare, Ionel Ganea a comentat decizia luată de către Gheorghe Hagi și i-a urat „noroc” fiului său, la noua sa echipă. Tânărul Ganea va evolua la FC Argeș, sub formă de împrumut, până la vară.

Ce a spus Ionel Ganea despre acest transfer?

Ionel Ganea a reacționat după ce Gică Hagi l-a împrumutat pe fiul său, George Ganea, de la Farul Constanța la FC Argeș
Totodată, Ionel Ganea a ținut să îi ureze „La mulți ani!” lui Gheorghe Hagi, în ziua în care fostul mare fotbalist al României a împlinit vârsta de 57 de ani.

„Sper să aibă noroc și succes acolo unde e. Ce să facem? Asta e viața la artiști: noaptea veseli, ziua triști. Aseară s-a rezolvat treaba.

E ziua «Regelui» azi și îi urez și eu «La mulți ani» pe această cale. Noi am fost colegi. Mi-a fost și antrenor. Așa a vrut Dumnezeu, să-l antreneze și pe băiatul meu. Ce să zic, de Gică numai de bine. George a primit foarte bine vestea”, a recunoscut Ionel Ganea.

  • 400 de mii de euro este cota de piață a lui George Ganea, potrivit Transfermarkt.
  • 14 meciuri a jucat George Ganea pentru Farul Constanța în actuala ediție a Ligii 1, reușind să înscrie doar două goluri.
  • 10 goluri a marcat George Ganea în total în Liga 1, pentru Viitorul/Farul.

FC Argeș l-a achiziționat azi și pe Emmanuel Ernest, care a trecut și pe la Rapid. “E un atacant puternic, tânăr. La 21 de ani deja a fost și la Rapid. Sper să confirme aici, să pună umărul la îndeplinirea obiectivului echipei și să ajungă și mai departe, să fie o rampă bună de lansare pentru el”, a declarat impresarul jucătorului, Cristian Hossu.

Publicat: 07 02. 2022, 12:20
Actualizat: 07 02. 2022, 13:32