Cum l-a lăsat Gigi Becali să plece? Portarul care nu își dă jos cruciulița de la gât s-ar întoarce oricând la FCSB! Bunicii lui au construit o biserică: „Sunt un om simplu!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

George Micle, portarul în vârstă de doar 19 ani al lui FC Argeș, a trecut pe la academia lui FCSB și recunoaște că s-ar întoarce acolo.

Originar din Satu Mare, George Micle a ajuns la FCSB la vârsta de 16 ani, dar o accidentare l-a scos din ritm și, la 18 ani, a ajuns la Sportul Snagov, în Liga 2, unde a prins 14 partide.

Înainte ca echipa ilfoveană să fie exclusă din campionat, portarul a ajuns la FC Argeș, unde a prins doar un meci în Liga 2, iar în acest sezon al Ligii 1 a bifat șapte apariții.

George Micle speră să revină la FCSB și nu se teme de Gigi Becali

„Dacă sper într-o revenire? Posibil, nu pot zic nu! Într-un viitor apropiat sau îndepărtat, orice e posibil. Mi-a părut rău că am plecat de acolo, au fost doi ani frumoși, în care mi-am făcut mulți prieteni, eram un grup foarte unit. Îmi plăcea. Baza era foarte frumoasă, stăteam la Berceni, acolo, și ne erau asigurate toate condițiile necesare pentru a ne dezvolta din toate punctele de vedere”, a spus George Micle, în exclusivitate pentru ProSport.

Întrebat despre presiunea pe care o pune patronul Gigi Becali pe jucători, George Micle este sigur pe el și nu se teme.

„Presiunea există la orice echipă, dacă stai să te gândești. Acum, că vine din partea dânsului, e partea a doua, dar noi ca jucători ne vedem de treaba noastră și încercă să scoatem ce e mai bun din noi”, a mai spus portarul.

George Micle, cel mai credincios portar din Liga 1! Bunicii au construit o biserică

Familia i-a insuflat această latură religioasă. Bunicii lui George Micle au construit o biserică, iar el nu se ferește să vorbească despre acest aspect.

Mai mult decât atât, recunoaște că apelează la ajutor divin în tot ceea ce face zi de zi.

„Sunt un om simplu care dorește pe zi ce trece să crească, să evolueze atât din punct de vedere fotbalistic, cât și uman. Sunt un om modest care muncește zilnic și își vede de treaba lui. Sunt un tip serios atât pe parte umană, cât și pe cea fotbalistică.

De mic am fost dus prin diverse locuri cum ar fi biserici sau mănăstiri. Bunicii, în special, au contribuit pe partea asta religioasă. Când am ocazia, mereu mă duc cu cel mai mare drag. Câteodată mă întreb după meci oare cum am scos mingea respectivă și poate uneori răspunsul e pe partea aceasta.

Bunicii sunt ctitori de biserică, în comuna în care stau, la marginea orașului. Ei au contribuit la construirea unei biserici, cu anumiți sponsori au reușit să construiască. Din familie se trage, da. Dar fotbalist am vrut să fiu de mic.

Mă închin înainte de meci, mă mai dau poate cu puțin mir. Cruciulița o am la gât mereu, nu o dau niciodată jos, nici la meciuri. E din material, nu are ce să îmi zică arbitrul și nu se vede sub maletă”, a spus George Micle.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×