La 12 martie 2023, CSA Steaua făcea deplasarea la Iași pentru meciul cu ACSM Politehnica din etapa a 5-a a Cupei de Tineret U18. Echipa Armatei avea să piardă cu 2-1 partida din Copou, însă ce s-a întâmplat înaintea acestui joc i-a nemulțumit pe reprezentanții roș-albaștrilor.
Ion Toma, antrenorul principal al grupei U18 de la CSA Steaua, n-a făcut deplasarea la Iași, iar locul acestuia ca „principal” l-a ținut George Ogăraru, pentru că secundul Vlăduț Lakatos nu are licența necesară. Ogăraru, managerul secției de fotbal juniori de la CSA Steaua, a făcut însă deplasarea la Iași cu avionul, în timp ce restul lotului (jucători+staff-ul tehnic) au mers în Copou cu autocarul.
ProSport a vorbit cu George Ogăraru despre deplasarea făcută cu avionul la Iași și despre motivele care au condus la decizia de a pregăti el echipa la meciul cu ACSM Politehnica Iași.
„Am fost și eu la Iași împreună cu staff-ul tehnic. N-am fost cu autocarul, eu am călătorit separat. Am călătorit cu avionul. Plata pentru biletul de avion s-a făcut din banii mei. Atât eu, cât și domnul Iovan, avem atribuțiile de a ajuta antrenorii și loturile atunci când este nevoie. Domnul Toma a avut o situație familială. Oamenii mai au și dreptul să se îmbolnăvească”, a declarat George Ogăraru pentru ProSport.
„De obicei, Tomiță (n.r. Ion Toma) nu face deplasările cu echipa, dar ne-a surprins că a venit Ogăraru. Ne-a lăsat un gust amar că a venit cu avionul, deși noi ne-am deplasat cu autocarul. Cred că era important să fie alături de noi în autocar, mai ales că a fost un nume important în istoria Stelei. Copiii îl știu, mai ales, din perioada în care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. Poate a avut și alte treburi prin Iași, că înțeleg că ar avea casă pe acolo, dar nu e treaba mea. Nu vreau să vorbesc mai multe, dar am vrut să trag un semnal de alarmă”, a declarat sub protecția anonimatului unul dintre membrii staff-ului CSA Steaua pentru ProSport.
De altfel, debutul pe banca CSA Steaua U18 a lui Ogăraru nu a fost deloc bun! În urma eșecului de la Iași, formația roș-albastră a ratat calificarea în semifinalele Cupei de Tineret. Mai departe au mers AFC Botoșani și ACSM Politehnica Iași, cele două făcând parte din grupa în care se aflau CSA Steaua, FC Rapid 1923, ACS Petrolul 52 ȘI LPS Iolanda Balaș Soter Buzău.
Celelalte echipe calificate în semifinalele competiției sunt Fotbal Club FCSB, FC CFR 1907 Cluj, Universitatea Craiova, ACS Campionii Fotbal Club Argeș, ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj și Farul Constanța.
George Ogăraru nu este primul antrenor care face deplasarea cu avionul, deși restul echipei a făcut drumul de 400 de kilometri cu autocarul. La finalul anului 2021, pe când Ionuț Chirilă o antrena pe Academica Clinceni, tehnicianul a decis să meargă la meciul de la Cluj, cu CFR, pe calea aerului și s-a îmbarcat în avion. Deși echipa era într-o situație delicată, Chirilă a decis să nu rămână alături de jucătorii săi, care au mers cu autocarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER