Fostul fotbalist George Țucudean nu și-a uitat clubul de suflet și vrea să contribuie financiar la redresare, astfel că a luat legătura cu membrii programului DDB și a comandat mai multe tricouri inscripționate cu numele fanilor.
Situația foarte grea pe care o traversează Dinamo în această perioadă nu l-a lăsat rece pe George Țucudean, care a dorit să contribuie financiar și să îi ajute pe „câini” să iasă cu bine din insolvență. Fostul atacant este membru Elite DDB din 2020, când a donat 1948 de euro.
Acum, conform Doar Dinamo București, George Țucudean și-a comandat mai multe tricouri inscripționate cu numele fanilor, fiecare dintre ele fiind având un preț de 490 de lei.
George Țucudean i-a contactat pe cei din conducerea DDB pentru a le cere informații privind tricourile dedicate suporterilor lui Dinamo. Arădeanul care a jucat în 17 partide și pentru FCSB a comandat mai multe astfel de articole, iar numele lui va apărea printre cele ale fanilor care au ținut clubul în viață în această perioadă.
Board-ul DDB spune că Țucudean a procedat la fel ca și Ionuț Lupescu, un alt fost fotbalist al lui Dinamo care și-a cumpărat mai multe tricouri.
„George Țucudean este unul dintre foștii jucători ai lui Dinamo care nu au liniște până când problemele clubului nu vor fi rezolvate. Ne-a căutat zilele acestea și ne-a cerut link-ul cu tricoul inscripționat DDB. Apoi a făcut comanda. La fel ca Ionuț Lupescu, George n-a luat un singur tricou.
Poate că exemplul lor va fi urmat și de alți foști jucători al lui Dinamo.Gestul lui este unul simplu, dar înseamnă foarte mult pentru noi, mai ales că a fost făcut într-un moment greu, când mulți dintre noi sunt deznădăjduiți”, se arată în comunicatul remis de DDB membrilor cotizanți.
Reprezentanții Doar Dinamo București, asociație care a ținut clubul în viață în ultimul timp, au atașat textului o poză în care George Țucudean l-a înfruntat pe Lionel Messi, într-un meci amical disputat la București, și au transmis un nou mesaj suporterilor: „Trebuie să ne facem toți partea, prin astfel de gesturi. Într-o zi, Dinamo va câștiga din nou trofee și va avea meciuri amicale ca pe vremuri, cu Barcelona sau cu alte echipe mari ale Europei”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER