George Țucudean s-a despărțit de CFR Cluj. Nu a fost convocat de Dan Petrescu pentru meciul cu CS Universitatea Craiova și a decis să plece de la echipă în condițiile în care contractul îi expiră pe data de 30 iunie. Bunicul său spune că sunt șanse mici ca George să mai joace fotbal.
Dan Petrescu afirma că își dorește ca toți jucătorii de la CFR Cluj aflați la final de contract să semneze noi înțelegeri. Măcar pentru o lună, până se termină sezonul. Cu George Țucudean lucrurile nu stau așa. Atacantul nu s-a înțeles cu șefii și a decis să plece, deși avea ofertă pentru o înțelegere pe doi ani. Și-a luat „la revedere” de la colegi chiar înaintea partidei cu CS Universitatea Craiova.
Două motive au dus la acest „divorț”. Problemele medicale ale jucătorului, operat la inimă și neînțelegerile cu antrenorul Dan Petrescu. Țucudean a jucat doar 6 meciuri în acest campionat și a înscris un gol, după ce în 2018 și 2019 a fost cel mai bun marcator al ardelenilor.
„Fanatik” a fost la Arad la finalul anului trecut și a vorbit atunci cu bunicul jucătorului. Gheorghe Cosma are 80 de ani și este gata să-i predea afacerea familiei. Biroul este deja pregătit.
„Pentru George și sora lui Miriam am pregătit totul la firmă. Au deja birourile lor și trebuie să se apuce de treabă. Decizia e a lui George, dar eu simt că nu va mai juca. Nu are de ce să mai riște dacă nu se simte în siguranță.
Are o familie frumoasă, a realizat foarte multe în carieră, a luat titluri, a jucat pentru națională, acum îmi doresc mult și îl aștept să preia frâiele afacerilor familiei. Că avem multă treabă!” a declarat George Cozma.
Rămâne de văzut ce decizia va lua fotbalistul. În ultimele zile s-a vorbit foarte mult că CS Universitatea Craiova i-ar fi propus un contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER