Gest superb al Peluzei Nord! Ce au făcut ultrașii de la FCSB după ce l-au văzut pe Mihai Neșu în tribunele Arenei Naționale | EXCLUSIV
Apariția lui Mihai Neșu pe Arena Națională i-a surprins pe fanii de la FCSB, mai ales pe suporterii aflați în Peluza Nord.
Pe cel mai mare stadion al țării au fost aduse mai multe urne, iar fanii au donat în număr mare pentru fundația lui Neșu, mai ales ultrașii din Peluza Nord.
Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el. George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu.
Ultrașii de la Peluza Nord, alături de Mihai Neșu! Toată galeria a donat bani
Sosit la București, Mihai Neșu n-a putut rata duelul celor de la FCSB cu FC Voluntari, iar suporterii din peluză și-au arătat susținerea pentru fostul internațional român.
Toată galeria roș-albaștrilor a scos bani din buzunar înaintea partidei de luni, iar apoi în timpul primei reprize, astfel că Neșu ar putea să se aleagă cu o sumă importantă de bani pentru fundație, la finalul întâlnirii de pe Arena Națională.
La meciul de luni seara sunt prezenți peste 3.000 de spectatori.
„Trebuie să strângem 1,8 milioane de euro, mai mergem la emisiuni, ne mai întâlnim cu sponsori și acoperim deficitul acesta de buget, să nu oprim proiectul. Cine vrea să ne ajute, să trimită un SMS la 8844, cu mesajul CRED, așa donează 2 euro. Ne bazăm foarte mult pe sprijinul oamenilor, aproape jumătate din ce am strâns a venit de la oameni. Sperăm să facem un colț de rai pentru acești copii cu dizabilități”, a spus Mihai Neșu înaintea partidei.