Ceea ce părea a fi săptămâna trecută un plan frumos, dar fără mari sorți de izbândă, se poate contura în viitorul apropiat. 9 jucători, cei mai mulți de la desființata Alro Slatina, au depus astăzi memorii la Primaria Craiova, la Prefectură și la Consiliul Județean, pentru a juca pentru Universitatea.
Fotbaliștii au fost „în audiență”, săptămâna trecută, la primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, și au discutat cu aceasta despre posibilitatea să se înregimenteze, pro bono, la Universitatea Craiova sau la orice altă echipă va avea Craiova în Liga secundă. Între timp, FRF a anunțat că Universitatea va primi un loc în Liga a II-a, ca urmare a deciziei Curții de Apel, astfel că fotbaliștii „au trecut la treabă”.
Cei 9 „magnifici” sunt: Ionuț Stancu (29 de ani, Universitatea, Rapid, Poli Iași, Pandurii, Alro), Mădălin Murgan (29 de ani, Extensiv, Universitatea, Pandurii, Mioveni, Ceahlăul, Urziceni, Alro), Marian Mecea (portar, 22 de ani, Universitatea, Alro), Alin Vigariu (33 de ani, Universitatea, Gloria Buzău, Gaz Metan Severin, Alro), Olivian Surugiu (22 de ani, Universitatea, Alro, Petrolul), Laurențiu Boroiban (27 de ani, Armata Craiova, CSM Rm. Vâlcea, Gaz Metan Severin, Alro), Robert Ghindeanu (32 de ani, Extensiv Craiova, Progresul, Dacia Mioveni, Pandurii, Alro), Robert Săceanu (Extensiv, FC Caracal, Universitatea, Gloria Buzău, Gloria Bistrița, Alro) și Cătălin Crăciunescu, acesta din urmă fiind retras din activitate.
Din câte se pare, pe lângă aceștia mai sunt în stand-by pentru a completa lotul noii următorii jucători: Mihai Dina, Dorel Stoica, Mădălin Ciucă, dan Gogoșoiu, Gabriel Velcovici, Ovidiu Stoianof, dar și generația crescută de Consiliul Județean Dolj, care a terminat junioratul în vara aceasta și care trebuie să plece în pribegie pentru a-și face meseria.
„Băieții mi-au spus că vor să joace fotbal pentru Craiova.„, spunea Olguța Vasilescu săptămâna trecută, completată de unul dintre inițiatorii demersului, fotbalistul Ionuț Stancu: „Noi vrem să jucăm fotbal la Craiova și i-am transmis acest lucru doameni Vasilescu. Ideal ar fi pentru Universitatea. Nu este nimeni în spatele nostru, a fost ideea noastră, una spontană, dar oricine i se va alătura este binevenit, fiindcă am avea nevoie de suport. Pentru început, suntem dispuși să jucăm gratis la Craiova„
Cum reacționează Mititelu
Planul superb al jucătorilor s-ar putea să nu aibă sorți de izbândă, în condițiile în care Mititelu dorește să se lupte în continuare cu FRF și LPF și, ar putea refuza, locul oferit. Această temere există și printre fotbaliști, același Ionuț Stancu expicând: „Nu știm dacă Mititelu vrea să înscrie Universitatea. Noi am vrea totuși să existe o echipă de fotbal la Craiova. Sunt pentru început 25 de jucători care ar vrea să compună lotul, apoi atât acum, dar și în timp, se pot alătura și juniorii crescuți de Consiliul Județean, care nu au pentru cine să joace la Craiova și pleacă prin țară”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER