Gheorghe Hagi are numai cuvinte de laudă pentru un mijlocaș din echipa lui: „Nu se pune problema. Cred că e cel mai bun din Liga 1”
Farul Constanța a câștigat contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-0 într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 28 din Superliga. După finalul partidei, Gheorghe Hagi l-a lăudat pe Tudor Băluță, jucător care a și marcat în meciul contra echipei covăsnene.
Gică Hagi este foarte încrezător în jucătorii săi: „Am 3 închizători și sunt cei mai buni din România”
Farul s-a impus contra lui Sepsi cu scorul de 2-0, iar Tudor Băluță a fost cel care a deschis scorul. În iulie 2022, jucătorul născut la Craiova a decis să se întoarcă la Farul după ce a jucat trei ani pentru Brighton & Hove Albion.
Băluță este titular la formația constănțeană și are 24 de apariții până acum. Gheorghe Hagi l-a lăudat pe tânărul fotbalist în urma evoluaților sale bune din acest sezon.
„Băluță a avut un ghinion enorm și a stat doi ani accidentat. El a venit la noi doar ca să se repună pe picioare, să joace și să aibă ritm și intensitate. Noi îl ajutăm. La el nu se pune problema dacă e sau nu bun.
Cred că e cel mai bun din Liga 1. Și el, și Artean. Am 3 închizători și sunt cei mai buni din România. Îmi laud și eu jucătorii, că am văzut că toată lumea laudă”, a declarat Gică Hagi, la OrangeSport.
Tudor Băluță are planuri mari: „Mă gândesc la echipa națională. Dorința mea este să ne calificăm la un turneu final”
După finalul partidei, jucătorul în vârstă de 23 de ani a vorbit despre cum a reușit să revină la forma pe care o avea înainte de a se transfera în Premier League.
„Îmi doresc să fiu mai sus față de ceea ce am arătat înainte și mă bucur că reușesc să îmi ajut echipa. Domnul Hagi mă cunoaște cel mai bine. Este antrenorul sub comanda căruia m-am simțit cel mai bine până acum. A avut mare încredere în mine. Mă simt ca acasă aici, mă simt foarte bine și cred că asta se vede și pe teren.
Am evoluții bune si sper să fie din ce în ce mai bine. Evident că mă gândesc la echipa națională. A fost, este si va fi întotdeauna un obiectiv să joc pentru România și să obțin rezultate. Dorința mea cea mai mare este să ne calificăm la un turneu final”, a declarat Băluță, la PrimaSport.