Gheorghe Mustață a dezvăluit ce planuri are FCSB: „Mi-a spus ce a discutat cu Edi Iordănescu, ce vor să facă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Gheorghe Mustață a făcut pace cu Mihai Stoica! Cei doi au acum o relație excelentă, iar liderul Peluzei Nord a dezvăluit ce discuție a avut cu conducătorul celor de la FCSB.

Invitat la ProSport Live, Mustață a dezvăluit că MM și-a dorit mult un antrenor valoros la FCSB, mai ales după eșecul suferit de roș-albaștri în fața Rapidului, scor 0-1.

Edi Iordănescu a semnat cu FCSB, a susținut primul antrenament la baza sportivă din Berceni și a oferit și primele declarații din portura de antrenor al roș-albaștrilor, iar suporterii nu concep să rateze titlul.

Gheorghe Mustață, dezvăluiri despre relația cu Mihai Stoica: „E punctul nostru forte!”

Gheorghe Mustață a subliniat că relația dintre galerie și șefii de la FCSB este una foarte bună și a dezvăluit la ProSport Live ce i-a transmis lui Mihai Stoica, după ce Edi Iordănescu l-a înlocuit pe Dinu Todoran.

„Eu nu am fost certat cu MM, a fost o chestie pe care nu vreau să o mai dezvolt. MM a apărat mereu clubul, dar acum n-a mai avut pe cine să mai apere. Ne-am întâlnit, am vorbit, poate se supără că dau din casă. Comunicarea este foarte bună între suporteri și conducere, suntem ok, este punctul forte.

MM și-a dorit foarte mult aducerea unui antrenor cu pedigree. Am vorbit cu el la telefon și atât de entuziasmat era și spunea ce a discutat cu Edi, ce vor să facă. Le-am spus că este șansa lor să aducă campionatul și eu sper să luăm titlul”, a spus Gheorghe Mustață, la ProSport Live.

Publicat: 19 08. 2021, 20:14
Actualizat: 20 08. 2021, 02:09