Gheorghe Mustață, prima reacție după ce rivalii de la CSA Steaua au anulat petrecerea pentru generația Sevilla ’86! Motivele reale şi de ce galeria FCSB nu va celebra nici ea momentul | EXCLUSIV
Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a oferit primele răspunsuri după ce oficialii CSA Steaua au anunțat că nu vor mai celebra evenimentul din 7 mai 1986.
Steaua București a câștigat în urmă cu 35 de ani Cupa Campionilor Europeni, dar Clubul Sportiv al Armatei nu a putut să mai organizeze nicio festivitate de reunire a fostelor glorii. Evenimentul respectiv eurma să se desfășoare pe noul stadion din Ghencea.
Cel care a încercat să se ocupe de organizarea acestui eveniment a fost actualul manager al roș-albaștrilor din Liga 3, George Ogăraru. Dar din păcate festivitatea prin care s-ar fi dorit celebrarea a 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni nu s-a mai putut face pe 7 mai și a trebuit în cele din urmă să fie anulată.
Gheorghe Mustață, prima reacție după ce rivalii de la CSA Steaua au anulat petrecerea pentru generația Sevilla ’86! Care ar fi cele două motive reale şi de ce galeria FCSB nu va celebra nici ea momentul | EXCLUSIV
Astfel că, ProSport a luat legătura și cu Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, iar reprezentantul ultrașilor de la FCSB ne-a vorbit despre eșecul celor din Ghencea.
„Știam de două săptămâni că cei de la CSA voiau să organizeze acolo pe Ghencea o reunire a foștilor câștigători ai Cupei Campionilor Europeni. Dar din start ei aveau două mari probleme. Recepția nu este făcută pe stadion, iar această arenă încă nu le este predată lor, iar apoi era și problema cu Gică Hagi.
Nu poti să îi inviți pe acești oameni pe stadionul ăla și să îl pui și pe Hagi acolo printre ei pe poze.Vă dați seama ce stelist adevărat este ăla care a făcut lista cu pozele foștilor câștigători ai Cupei Campionilor dacă el nu stia că Gică Hagi în 86 era la Sportul Studențesc?”, a spus Mustață.
Nici galeria FCSB nu va putea să organizeze niciun eveniment
Întrebat, dacă ultrașii de la FCSB vor încerca să organizeze ei vreun eveniment în legătură cu 7 mai 1986, Gheorghe Mustață ne-a mărturisit că este clar că pandemia și restricțiile din această perioadă nu le dă nici lor loc de o desfășurare pentru un eveniment de mare amploare.
Ce vom putea face noi pe 7 mai? Evident că avem și noi strategiile noastre, dar nu uitați totuși că ne aflăm în plină pandemie și sunt restricții. Vom încerca să îi felicităm cum putem noi”, a spus Gheorghe Mustață pentru ProSport.
Însă este foarte clar că din cauza pandemiei și restricțiilor din România nici conducerea celor de la CSA Steaua nu a putut să organizeze așa cum și-ar fi dorit o festivitate de o asemenea anvergură.