Giani Kiriță s-a enervat din cauza situației de la Dinamo: „Mi-e frică de retrogradare! Așa ceva nu s-a mai întâlnit!”
Dinamo este tot mai aproape de Liga 2, iar Giani Kiriță a tras un semnal de alarmă, după ce roș-albii au pierdut și derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-3.
Fostul căpitan din „Ștefan cel Mare” cere cinci transferuri în cel mai scurt timp pentru ca echipa să rămână în primul eșalon.
Dinamo a reușit doar două victorii în prima parte a campionatului, ambele sub comanda italianului Dario Bonetti.
Giani Kiriță cere cinci transferuri la Dinamo: „Suntem cu un picior în Groapă!”
Giani Kiriță a recunoscut că se teme de ce e mai rău la finalul acestui sezon și așteaptă jucători cu experiență la Dinamo.
Deocamdată, Dinamo a bătut palma cu Petar Gluhakovic, al cărui transfer va fi perfectat în cursul acestei săptămâni. Oficialii clubului speră că acesta va aduce un plus, cu toate că nu a mai jucat de o perioadă lungă de timp.
„Dacă nu se iau jucători valoroși pentru Liga 1, atunci acesta este rezultatul. Mircea Rednic este un antrenor cu experiență, doar că ne mai trebuie cinci fotbaliști. N-am câștigat și noi un meci cu jucătorii care au venit. Când intri pe teren, trebuie să respecți tricoul.
Unii dintre ei, 100% nu știu ce înseamnă Dinamo. Noi suntem cu un picior în Groapă. Anul acesta este bomboana pe colivă. E ceva ce nu s-a mai întâlnit în istoria lui Dinamo. Mi-e frică de retrogadare, dar am speranța că vor fi aduși 4-5 jucători de valoare. Să vină fotbaliști cu experiență, care chiar să joace”, a spus Giani Kiriță, la Digi Sport.