Gianluca Zambrotta se implică în dezvoltarea fotbalului românesc: „Încurajez părinții din întreaga țară să-și înscrie copiii în acest program minunat”

This browser does not support the video element.

Campion mondial cu Italia în 2006, Gianluca Zambrotta este ambasadorul oficial al taberei Italia Soccer Camp, organizată de Intesa Sanpaolo Bank. Marți, în cadrul unei conferințe de presă susținute la București, Zambrotta a vorbit despre acest proiect.

Intesa Sanpaolo Bank organizează Italia Soccer Camp, în perioada 24-28 iunie, un program gratuit de antrenament sportiv, pentru 100 de copii (fete și băieți), cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care vor avea oportunitatea de a se antrena și de a descoperi secretele fotbalului de la antrenori profesioniști din Italia. Tabăra se va desfășura la Baza sportivă Complex Agronomie și va include antrenamente pentru perfecționarea tehnicii, tacticii și a rezistenței fizice.

Tabăra beneficiază de sprijinul lui Gianluca Zambrotta, ambasadorul oficial al proiectului, unul dintre cei mai buni jucători ai fotbalului european din vremea sa și fost jucător în echipa națională a Italiei.

„Sunt fericit și onorat să fiu în România, o țară cu tradiție în fotbalul european, pentru a da startul înscrierilor în tabăra de fotbal Italia Soccer Camp, program susținut de Intesa Sanpaolo Bank. De-a lungul carierei mele, am vizitat numeroase țări și am văzut impactul pozitiv pe care fotbalul îl are atât asupra tinerilor, cât și asupra dezvoltării țării per ansamblu. Am convingerea că România nu face excepție din acest punct de vedere, dat fiind că fotbalul face deja parte din conștiința tuturor generațiilor de aici. Sunt sigur că Italia Soccer Camp va avea un impact important asupra tinerilor care vor participa, astfel că încurajez părinții din întreaga țară să-și înscrie copiii în acest program minunat”, a declarat Gianluca Zambrotta.

Gianluca Zambrotta este un fost jucător italian de fotbal, care a jucat pentru mai multe cluburi italiene, precum și pentru echipa națională a Italiei. Și-a început cariera în 1994, făcându-se repede remarcat și obținând un transfer la Juventus în 1999. În timpul celor șapte sezoane cu Juventus, a castigat două titluri consecutive Serie A și Supercupa Italiei în 2002 și 2003, ajungând și în finala din 2003 a UEFA Champions League. Ulterior, a jucat două sezoane cu Barcelona, înainte de a se întoarce în Italia pentru a juca pentru AC Milan. La nivel internațional, Zambrotta a câștigat 98 de titluri pentru echipa națională a Italiei, jucând la trei Cupe Mondiale, trei Campionate Europene, Cupa Confederațiilor FIFA 2009 și Olimpiada de vară din 2000. Gianluca Zambrotta a făcut parte din echipa Italiei care a câștigat Cupa Mondială din 2006.

„Mă bucur să fiu alături de Intesa Sanpaolo Bank în organizarea acestui proiect la București, cu sprijinul legendarului jucător Gianluca Zambrotta, care a făcut parte din echipa câștigătoare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2006. Aș vrea să subliniez încă o dată faptul că acest program este oferit gratuit de catre Intesa Sanpaolo Bank și este deschis copiilor (fete și băieți) cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, deoarece considerăm că sportul este important în formarea noii generații. De aceea, călătorim în întreaga lume cu legendele fotbalului italian și participăm la evenimente speciale, așa cum este Intesa Sanpaolo Bank Italia Soccer Camp București 2019”, a declarat Marco Schembri, reprezentantul conceptului Italia Soccer Camp.  

Înscrierile pentru Italia Soccer Camp se pot face între 7 mai și 7 iunie, în platforma dedicată https://www.intesasanpaolobank.ro/italian-soccer-camp/, unde vor fi disponibile regulamentul oficial și alte informații utile. Pe 11 iunie, cei 100 de tineri participanți la tabără vor fi aleși prin tragere la sorți, iar numele vor fi anunțate ulterior pe www.intesasanpaolobank.ro.

Doi dintre cei mai talentați tineri jucători care participă la program vor avea ocazia să călătorească în Italia și să participe la Italia Soccer Camp, alături de copii din alte țări. Acest eveniment va avea loc pe terenurile Academiei Coverciano, iar jucătorii selectați vor avea ocazia să se bucure de antrenamente, cursuri speciale, un tur al Muzeului Italian de Fotbal și vizionarea unui meci din seria A.

Italia Soccer Camp va ajunge vara aceasta la a 4-a ediție. Din 2015, proiectul s-a derulat cu succes în 6 țări, prin parteneriatul cu Divizia Bănci Subsidiare Internaționale din cadrul Intesa Sanpaolo.

Publicat: 07 05. 2019, 13:37
Actualizat: 07 05. 2019, 13:38