Gică Hagi a avut o ofertă uriașă de la o „forță” a Turciei: „Vilă de lux și avion privat”. De ce a picat mutarea în ultimul moment

Emil Sandoi si Gheorghe Hagi se saluta inaintea meciului de fotbal dintre FC Viitorul si Chindia Targoviste, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Arena centrala a Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 25 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gheorghe Hagi a avut o super ofertă după ce a ales să nu mai fie antrenorul Viitorului! „Regele” a fost dorit de Trabzonspor, înainte ca turcii să-l aducă pe Abdullah Avci, fostul selecționer al Turciei.

Președintele lui Trabzonspor, Ahmet Agaoglu, i-a făcut o ofertă senzațională lui Gică Hagi, în care inclusă o vilă de lux și avion privat pentru drumurile în România. În vârstă de 55 de ani, Hagi a debutat în cariera de antrenor în 2001, atunci când a devenit selecționerul României. Finanțatorul Viitorului a câștigat Cupa Turciei, cu Galatasaray, iar cu gruparea din Ovidiu a luat toate trofeele pe plan intern: Liga 1, Cupa României și Supercupa României.

Gică Hagi a afirmat recent că a avut propuneri din Rusia și din zona Golfului, pe care le-a refuzat: „Îmi doresc să fie un proiect bun. M-am dus foarte jos și e nevoie de timp să ajung la cei mari. Vreau să am un manager care să umble pentru mine. Eu sunt deschis, ăsta e primul pas. Am avut oferte extraordinare din Golf și din Rusia, dar nu mi-am dorit”, a spus fostul căpitan al naționalei României, la emisiunea lui Marius Tucă.

Gică Hagi a fost aproape de Trabzonspor: „Se aștepta să fie numit selecționerul României!”

„În acel moment, Hagi, care aștepta să fie numit selecționer după ce echipa nu s-a calificat la Euro, a respins oferta”, scriu jurnaliștii turci, despre oferta făcută de Trabzonspor pentru fostul mare internațional român.

Prin urmare, Trabzonspor, care se despărțise de englezul Eddie Newton, fostul jucător al lui Chelsea, a ales să-l aducă pe Abdullah Avci.

Foarte apreciat în Turcia, după ce a scris istorie cu Galatasaray, Gică Hagi ar fi urmat să câștige la Trabzonspor 1,5 milioane de euro, plus bonusuri. În plus, turcii i-ar fi asigurat fostului selecționer al României și un buget important pentru transferuri.

Trabzonspor este acum pe locul 7 în Super Lig, cu 23 de puncte acumulate.

Publicat: 04 01. 2021, 23:06
Actualizat: 05 01. 2021, 01:30