Gică Hagi a dezvăluit strategia pe care o are la Farul pentru 2022. „Din seara asta încep munca!” Ce zice despre transferul lui Grameni la CFR Cluj

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Farul Constanta, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 20 decembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gică Hagi a dezvăluit strategia pe care o are la Farul Constanța pentru anul 2022.

„Regele” a vorbit la finalul meciului câștigat de Farul Constanța cu Dinamo, scor 2-0, în ultima etapă din 2021, despre situația de la echipa sa și a dezvăluit ce planuri de viitor are.

Gică Hagi s-a declarat mulțumit de jucătorii pe care îi are în defensivă, dar are așteptări mult mai mari de la fotbaliștii din atac.

Gică Hagi a dezvăluit strategia pe care o are la Farul pentru 2022

Totodată, Gică Hagi a discutat și despre posibilitatea ca Constantin Grameni să se transfere la CFR Cluj în pauza competițională din iarnă, dar și despre viitorul lui Ianis Hagi.

„Au fost șase luni în care am muncit bine.  Nu am fost constanți, dar am făcut un fotbal bun. Trebuie să fim mai concreți în fața porții. Am mulțumit echipei pentru că această victorie a venit foarte bine. Nu a fost ușor să menținem acest tonus cu trei meciuri într-o săptămână. Am avut ocazii multe, am avut șansă în repriza a doua și după jucătorii s-au descătușat. Nu mă încântă (n.r. că are apărare bună), deși știu că am fundași buni. Eu cred că trebuie să marcăm mai multe goluri. În atac trebuie să lucrăm mai bine și să fim concreți.

O să tragem linie și o să vedem. 2-3 jucători o să încercăm să aducem. Intru în vacanță, mă duc la Ianis. Din seara asta încep munca, sunt griji pentru că avem o vacanță scurtă. Trebuie să aducem jucători care să aducă un plus echipei.

Am citit în această lună de Pitu, Grameni, Ianis…  E bine să ce discută. Ianis cred că rămâne la Rangers, Grameni nu știu, întrebați-l pe Petrescu. Noi suntem deschiși pentru că asta face clubul nostru. Producem peformanță și jucători”, a spus Gică Hagi la finalul meciului Dinamo – Farul 0-2.

Ce au spus Betancor și Aioani după Dinamo – Farul 0-2

„Am câștigat cele trei puncte. Am jucat pentru ele și le-am câștigat. Ăsta este fotbalul… Acum am trei  ratări mari, dar am și dat un  gol. Trebuie să mai muncesc. Este o poziție bună pentru noi. Obiectivul nostru e să ajungem în play-off, dar mai trebuie să muncim. Este bine că dau goluri, dar prefer să câștige echipa. Am contract doi ani și vreau să stau aici. Dacă e vorba de o plecare, atunci decide antrenorul”, a spus Jefte Betancor.

„Suntem fericiți că am câștigat. Am venit aici să luăm cele trei puncte, să practicăm un fotbal mai bun. Puteam să deschidem scorul mai repede. Mergem fericiți acasă pentru că am câștigat. Noi tratăm orice meci ca și cum este cel mai important. Au fost vreo două situații mai dificile, dar mă bucur că am ținut poarta intactă. Luptăm până la final pentru a ne îndeplini obiectivul”, a spus Marian Aioani.

Publicat: 20 12. 2021, 22:57