Gică Hagi, probabil viitorul antrenor al formației Farul Constanța, a început deja campania de transferuri pentru formația de la malul mării.
Primul nume vizat este Ionuț Larie, care va fi luni prezentat într-o conferință de presă, scrie Ziare.com.
Farul Constanța va fi numele noii echipe care va juca in Liga 1, pe stadionul din Ovidiu după fuziunea clubului constănțean cu cel din Ovidiu.
Născut chiar la Constanța, Larie a jucat mulți ani la Farul și revine acasă, unde intenționează să-și încheie cariera.
Ionuț Larie, care a jucat 20 de meciuri sezonul trecut pentru Gaz Metan Mediaș, are 34 de ani și a mai lucrat cu Gică Hagi. Fundașul a jucat pentru FC Viitorul in perioada 2010-2014, după care s-a transferat la CFR Cluj și la FCSB.
FC Viitorul (Liga 1) și Farul Constanța (Liga 2) vor anunța luni 21 iunie nașterea unui nou club de fotbal al orașului de la malul mării.
Fundașul central a început fotbalul inițial la Portul Constanța, iar de atunci a mai evoluat pentru alte echipe precum Farul, CSM Râmnicu Vâlcea, Delta Tulcea, Viitorul și CFR Cluj
Ionuț Larie a jucat și în afara granițelor țării și a vorbit într-un interviu acordat ProSport despre perioada petrecută la FC Tobol.
Totodată, luni va fi organizată o conferință de presă unde vor fi dezvăluite detaliile noului proiect. În ultima perioadă au apărut informaţii cu privire la fuziunea echipelor FC Viitorul din Liga I, patronată de Gheorghe Hagi, şi Farul Constanţa din Liga a II-a, condusă de fostul internaţional Ciprian Marica.
„Conducerea FC Viitorul Constanţa a primit cu bucurie ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toţi constănţenii. Suntem de acord să existe o singură echipă, o singură iubire pentru toţi suporterii dobrogeni.
Dorim să devenim cei mai buni, iar pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie ca această echipă să fie susţinută de toţi constănţenii, de conducători, de oficialităţi şi de suporteri”, a precizat FC Viitorul într-un comunicat de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER