ProSport a aflat că Gică Hagi a vrut să îl transfere pe Sorin Șerban de la FCSB, dar Gigi Becali s-a răzgândit în ultimul moment.
Sorin Șerban este unul dintre favoriții lui Gigi Becali de la FCSB, iar fotbalistul în vârstă de 21 de ani a fost titularizat la vicecampioana României în detrimentul lui Risto Radunovic la meciurile jucate de formația roș-albastră cu Universitatea Craiova, UTA Arad, Gaz Metan, FC Rapid și Shakhter Karagandy.
Conform informațiilor noastre, Gigi Becali să mizeze pe serviciile lui Sorin Șerban după ce Gică Hagi, patronul și antrenorul celor de la Farul Constanța, și arătat interesul pentru fundașul stânga U21 de la FCSB.
Gică Hagi și Gigi Becali au discutat înainte de meciul jucat de FCSB cu Universitatea Craiova, scor 4-1, despre un posibil transfer al lui Sorin Șerban. ProSport a aflat că latifundiarul din Pipera s-a arătat dispus să îl cedeze pe jucătorul U21 la formația din Constanța, dar doar dacă fundașul stânga nu ar fi jucat bine cu trupa din Bănie.
Patronul FCSB a fost impresionat de jocul prestat de către Sorin Șerban la partida câștigată de vicecampioana României cu Universitatea Craiova, sco 4-1, iar Gigi Becali a decis ca fotbalistul în vârstă de 21 de ani să rămână în continuare la formația roș-albastră.
„Eu consider că Șerban ne ajută mai mult în atac decât Radunovic. Cu Radunovic nu s-a întâmplat nimic, nu are nicio vină, a fost schimbat doar din punct de vedere al jocului, m-am gândit că Șerban e mai bun în atac. E și U21, îmi place mie mai mult de el și cu asta basta”, declara Gigi Becali, conform Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER