Gică Hagi crede că fotbalul actual se joacă într-o viteză mult prea mare, pentru a reveni la regula celor trei schimbări. Patronul Viitorului crede că regulamentul ar trebui schimbat astfel încât antrenorii să poată folosi chiar și șase jucători în plus pe timpul meciurilor.
Viitorul Constanța a remizat la Craiova, 1-1, într-un meci în care Mircea Rednic și Corneliu Papură au surprins la pauză. Cei doi antrenori au schimbat nici mai mult, nici mai puțin de șapte jucători.
Andrei Artean a dat lovitura serii, după pauză, din centrarea lui Dussaut, abia introdus pe teren de Mircea Rednic.
Fotbalul mondial este într-o continuă schimbare, iar Gică Hagi cere ca regula celor cinci schimbări, impusă de FIFA în contextul pandemiei, să rămână în vigoare. Mai mult, patronul celor de la Viitorul crede că antrenorii și cluburile ar fi foarte ajutate dacă s-ar ajunge chiar și la șase înlocuiri de jucători pe parcursul unui meci.
„Se joacă foarte mult și cea mai bună chestie pe care a adus-o pandemia asta și trebuie să continue e cu schimbările mai multe. Eu cred că fotbalul necesită, la ritmul la care se joacă, loturi mult mai mari și schimbări mai multe.
Trebuie să fie schimbări mai multe. Cinci sunt bine, dar cred că merge și cu șase. Cinci ar fi obligatoriu, necesar. Eu așa o văd, mai ales pentru echipele care joacă miercuri, duminică, miercuri, duminică, miercuri, duminică”, a declarat Gică Hagi pentru GSP.
Hagi: „Jucătorii clachează!”
„Trebuie să rulezi, să ai un lot. Nu poți să rămâi cu aceeași jucători. Nu pot să ducă, clachează! A crescut viteza de joc, au crescut antrenamentele, efortul, refacerea, presiunea.
De ce baschetul, handbalul, toate aceste discipline au schimbări? De ce la noi, nu? Fotbalul trebuie să păstreze niște lucruri specifice lui, dar mie mi-a plăcut asta cu cinci schimbări. Am fost încântat”, a mai spus Hagi.
Mă deranjează că trebuie să fii onest și să spui când ești obosit. S-a acumulat oboseală și sunt jucători care abia așteaptă să intre, le-am zis: «bă, nu e obligatoriu să joci meci de meci, peste trei zile jucăm iară!» Mircea Rednic, după Craiova – Viitorul 1-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER