Gică Hagi (57 de ani) dă de pământ cu arbitrul Lucian Rusandu după meciul pierdut de Farul Constanța pe terenul celor de la FCSB, scor 0-2.
FCSB a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-0, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, iar Gică Hagi susține că „roș-albaștrii” au fost favorizați de arbitrajul lui Lucian Rusandu.
„Regele” a desființat arbitrajul lui Lucian Rusandu de la partida FCSB – Farul Constanța și a transmis că a crezut că poate să mai vadă astfel de erori în timpul unui meci de fotbal.
Totodată, Gică Hagi crede că diferența dintre FCSB și Farul Constanța a fost făcută de către maniera de arbitraj a lui Rusandu.
„Gustul amar a început de la penalty, apoi eliminare. E incredibil! Nu am crezut că pot să văd așa ceva pe un teren de fotbal. A fost un meci echilibrat, ambele echipe au încercat, dar din păcate un om a făcut în seara asta diferența, din primul până în ultimul minut. E foarte greu să înțeleg ce înseamnă fotbal. E incredibil, inadmisibil, nu se poate. Așa ceva… Nici nu am cuvinte! Ce să zic? La Aioani nu a dat fault, iar Coman i-a dat cu cotul. La noi nu a văzut, dar la partea cealaltă… Eu zic că a fost un singur om care a făcut diferența 100%, ăsta a fost arbitru. Lucrurile sunt clare pentru toți!
Nu mai sunt dubii, toată țara a văzut ce s-a întâmplat. Ce să mai comentezi. Am mai pățit-o și la Sepsi. Acolo ne-au anulat golul valabil, au dat penalty, asta e, merge. Vrem să ne vedem fiecare de meseria lui, dar când vezi astfel de lucruri… Să tac? Nu am cum! Nu pot să îmi explic”, a spus Gică Hagi după FCSB – Farul Constanța, scor 2-0.
„Eu zic că am făcut un meci foarte bun, dar meciul a fost decis de arbitru în această seară. Nu ai voie să nu dai penalty la mine, iar apoi să dai două cartonașe galbene. E inadmisibil! El a decis meciul în această seară. Dacă dădea penalty acolo era 1-0 și meciul era altfel, aveam și noi șanse în această seară”, a spus Robert Moldoveanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER