Gică Hagi, declarația anului după Oțelul Galați – Farul Constanța 0-0. Cum a reacționat „Regele” când i s-a spus că are nevoie de un atacant și ce a spus de transferul lui Denis Alibec
Oțelul Galați și Farul Constanța au remizat în ultimul meci al etapei a doua din noul sezon al Superligii. Farul rămâne fără victorie în debutul de sezon, în timp ce gruparea gălățeană a obținut un punct important în fața unei echipe cu pretenții la play-off. Dacă gălățenii par a fi mulțumiți de rezultat, nemulțumirea este în tabăra „marinarilor”, vizibil afectați de startul modest de sezon.
Antrenorul celor de la Farul Constanța, Gică Hagi, a fost întrebat la interviurile de după meci dacă consideră că echipa sa are nevoie de un atacant, iar reacția sa a fost una pe măsură.
„Asta o vede și soacră-mea, oricine o vede, e clar”
Gheorghe Hagi a oferit o reacție ce a stârnit amuzamentul publicului când a fost întrebat de reporter dacă echipa sa are nevoie de un atacant. Farul Constanța rămâne fără gol marcat după primele două etape, deși echipa are un stil ofensiv.
„Trebuia să câștigăm. Am avut ocazii, ne-am adaptat defensiv la ce erau ei, ofensiv am încercat și noi. E o echipă agresivă și atunci trebuia să facem anumite lucruri, le-am făcut bine, am avut ocazii, am avut cele mai multe ocazii, nu știu dacă adversarul a avut ceva pe poartă.
Atât s-a putut astăzi, păcat că n-am marcat. (n.r. că Farul are nevoie de un atacant) Asta o vede și soacră-mea, oricine o vede, e clar. Avem nevoie, vom vedea.
Alibec. Nu știu, am tot vorbit. Ne gândim la meciul următor și vom vedea ce se întâmplă săptămâna asta. Dican arată bine, Ciobanu mai are foarte mult. Are nevoaie de multe antrenamente, meciuri.
Iancu la fel, trage de el, cu toate că nici el nu poate să reziste 90 de minute. Bălașa sperăm să vină și el să apară.
Larie are 3 luni, 6 luni, 4 luni, nici nu știu. (n.r. despre plecarea lui Iordănescu) E surpriză, nu e important. Normal, un antrenor când face bine treabă trebuie să rămână. Din păcate e decizia lui, el știe cel mai bine”, a declarat Gică Hagi.
Farul Constanța, start sub așteptări în Superliga
Farul Constanța a surprins negativ în prima etapă din noul sezon, fiind învinsă de nou-promovata Unirea Slobozia, scor 0-1, chiar pe teren propriu.
Plecarea lui Louis Munteanu de la echipă s-a simțit și în meciul cu Oțelul Galați, care a reușit să mențină poarta „închisă” și să o lase pe Farul să conducă doar la capitolul statistici.