Gică Hagi şi Gică Popescu îi fac echipă de play-off lui Mircea Rednic! Brazilianul Marquinhos, la un pas de transferul la Viitorul | EXCLUSIV

FC Viitorul este pe cale să-l transfere pe Marquinhos Pedroso, fundaș brazilian, în vârstă de 27 de ani. Jucătorul se află deja la Constanța și urmează ca joi să efectueze vizita medicală.

Marquinhos Pedroso a evoluat, ultima dată, pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, formație de care s-a despărțit în luna ianuarie a acestui an.

FC Viitorul se află pe locul 11 din Liga 1, cu 28 de puncte obținute după 24 de meciuri jucate.

Gică Hagi este pe cale să transfere un fundaș brazilian

Potrivit surselor ProSport, Marquinhos Pedroso ar fi ajuns deja la Constanța, iar joi va efectua vizita medicală. Urmând să semneze un contract cu formația de la malul mării. Informația oferită, în exclusivitate, de ProSport, a fost confirmată de Gică Popescu, președintele clubului FC Viitorul.

„Este un fotbalist pe care îl dorim, am primit referințe bune despre el. Mai avem de pus la punct câteva detalii financiare, dar suntem în discuții. Este un fundaş stânga care vine, practic, pe locul lăsat liber de Bradley (n.r. De Nooijer). Sperăm să rezolvăm aducerea lui”, a confirmat Gică Popescu, pentru ProSport, informația legată de brazilianul Marquinhos Pedroso.

În trecut, Marquinhos Pedroso a îmbrăcat tricoul lui Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Șumudică, dar și pe cel al lui Ferencvaros, actuala campioană a Ungariei.

Mircea Rednic, discurs temperat după 5-0 cu Dinamo

În ultimul meci de campionat, FC Viitorul s-a impus, în fața lui Dinamo, cu un neverosimil scor de 5-0. Deși victoria a fost una răsunătoare, antrenorul Mircea Rednic a avut un discurs temperat, la finalul partidei.

„Am avut și noroc, nu trebuie să uităm că Dinamo a jucat fără trei jucători de bază. Normal că mă bucur, e un joc bun, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci fiesta, noi ne respectăm adversarii, și-așa sunt într-o situație dificilă, cu mari probleme”, a spus Mircea Rednic, la interviurile de după meciul cu Dinamo.

Publicat: 03 03. 2021, 18:54
Actualizat: 03 03. 2021, 19:25