Gică Hagi, gest superb în plină pandemie de COVID-19. „Regele” ajută cu echipamente medicii din Constanța
Gică Hagi a sărit în ajutorul medicilor din Constanța. Fostul internațional a decis să doneze echipamente medicale de protecție Spitalului Militar din Constanța.
Până acum mai multe personaje importante din fotbal au decis să se implice în lupta împotriva COVID-19: Gigi Becali, Cristi Borcea sau Cosmin Olăroiu au anunțat că au făcut donații.
„Într-o perioadă de criză, în care solidaritatea este indispensabilă în lupta împotriva coronavirus, FC Viitorul Constanța se alătură celor care încearcă să ofere ajutor pentru depășirea cât mai rapidă a situației actuale.
În acest sens, clubul nostru a donat în aceste zile mai multe echipamente medicale de protecție. Acestea au fost predate la centrul de recoltare de la Spitalul Militar Constanța, care le va distribui către Spitalul Militar Mobil din Constanța, amplasat pe vechiul stadion Portul, unde cadrele medicale luptă pentru vindecarea celor cu COVID-19.
FC Viitorul Constanța a donat echipamente medicale de protecție constând din viziere de uz profesional și combinezoane pentru medici, extrem de necesare pentru combaterea acestui virus”, se spune în comunicatul echipei FC Viitorul.
Hagi a criticat dur situația de la Spitalul de Urgență din Constanța
În anul 2019, Gheorghe Hagi a atacat dur autoritățile locale. Fostul căpitan al naționalei era nervos din cauza situației de la „Spitalul de Urgență din Constanţa”.
liga
„Nu mai sunt oameni bogaţi în România, care nu mai ştiu ce să facă cu banii? Nu ne mai interesează social sportul? Să nu putem să renovăm spitale. Spitalul din Constanţa l-aţi văzut cum arată? E posibil aşa ceva, după 30 de ani?
N-au existat 20-50 de milioane să se renoveze un spital? Oare ce facem noi aici? S-a renovat vreo şcoală generală? Un teatru? Păi şi ce facem?
Asta are menirea să construiască următoarea generaţie şcoala – artiştii, sportul şi doctorii. Avem nevoie de doctori, de spitale. Şi tot stăm, tot stăm, ne certăm între noi, ăla zice de Ionel, ăla zice de Gigel, că e alb, că e negru.
Ce ne dorim? Vrem să facem ceva puternic sau doar lucruri mici? Vrem să ne batem iar cu ei? Eu sunt mic, acum sunt mic. Înainte eram mare. Credeţi că eu mă simt bine, eu şi toţi ceilalţi care au fost campioni?”, spunea Hagi, pe 3 august 2019.