Gică Hagi, la un pas să rateze transferul verii la Farul! O echipă de primă ligă din Polonia a intrat pe fir și este pe cale să deturneze mutarea. EXCLUSIV
Gică Hagi ar putea rata transferul verii la Farul! ProSport a aflat că George Merloi ar putea să ajungă în cele din urmă în campionatul Poloniei.
Din informațiile noastre, o echipă cunoscută din primul eșalon a intrat pe fir pentru transferul lui Merloi, iar tratativele sunt în desfășurare în această perioadă.
Gică Hagi ar putea să-l rateze pe George Merloi! O echipă din Polonia negociază transferul
După ce a cedat surprinzător în fața nou-promovatei Unirea Slobozia, scor 0-1, Gică Hagi își dorește să o întărească pe Farul Constanța. Doar că transferul lui George Merloi la fosta campioană a României ar putea să pice, în cele din urmă.
Fotbalistul aflat în continuare la FC Voluntari ar putea să revină în străinătate, fiind dorit de o echipă puternică din prima ligă poloneză. Propunerea a apărut chiar în momentul în care mutarea lui Merloi la malul mării părea inevitabilă, după modelul Victor Dican, acontat deja de Gică Hagi.
„Polonezii urmăresc constant fotbaliștii din Superliga, chiar și de la echipele fără mari pretenții. Nu întâmplător l-au dorit și pe Daniel Paraschiv. Este o piață pe care o studiază”, susțin sursele ProSport.
O decizie în privința lui Merloi ar urma să se ia în scurt timp, însă pare foarte greu de crezut că fotbalistul va juca în sezonul următor din Liga 2. După retrogradarea din Superliga, FC Voluntari a fost preluată de fostul golgheter Claudiu Niculescu, tehnician care a câștigat Cupa României și Supercupa României cu ilfovenii.
„Nu mi-aș dori să continui în Liga a 2-a, vreau să fie cunoscut acest aspect”, spunea George Merloi, care a fost luat de FC Voluntari în 2021.
George Merloi, format în academia lui Rennes
Ajuns la vârsta de 24 de ani, George Merloi a fost format în academia lui Rennes, revenind în România în 2019, după ce a semnat cu Academica Clinceni.
În Franța, tânărul fotbalist a avut parte de o experiență extrem de interesantă, pregătindu-se și alături de starul Hatem Ben Arfa.
„Ben Arfa era unul dintre numele sonore cu care m-am antrenat. Nu am vrut să mă opresc aici. A fost un lucru important că am ajuns acolo (n.n. la Rennes) și m-am bucurat foarte mult de fiecare data când m-am antrenat cu ei”, spunea Merloi.
Fotbalistul a trecut printr-o accidentare gravă, iar acum așteaptă să vadă care va fi următoarea sa destinație, după ce în carieră a evoluat și pentru cei de la Astra Giurgiu.
- 350.000 de euro este cota lui George Merloi, conform Transfermarkt