Gică Hagi, lovitură fantastică! În ce top a fost inclus de britanici „Maradona din Carpați”
Gică Hagi (58 de ani) a dat o nouă lovitură fantastică la nivel de imagine, deoarece a fost inclus de britanici într-un prestigios top. Cel cunoscut la nivel mondial drept „Maradona din Carpați” a fost selectat de specialiștii de la „Four Four Two” în elita mijlocașilor care au dominat fotbalul în anii ’80.
Lovitură fantastică pentru Gică Hagi! În ce top a fost inclus de britanici „Maradona din Carpați”
Gică Hagi, poate cel mai valoros fotbalist român din toate timpurile, este din nou în atenția iubitorilor „sportului rege” de pretutindeni, deoarece a fost inclus de celebra revisă britanică „Four Four Two” într-un top select.
Sursa citată a realizat pe 10 noiembrie un material în care a selectat cei mai valoroși mijlocași care au dominat fotbalul mondial începând din anii ’80 și până în anii ’90.
„A fost un deceniu memorabil pentru fotbal, în special datorită mijlocașilor creativi. Dar care s-au remarcat cel mai mult?”, s-au întrebat specialiștii de la „Four Four Two” în debutul materialului.
Ulterior, britanicii au ales o listă de 32 de nume, care mai de care, iar în mod inevitabil „Regele” Gică Hagi nu a putut lipsi din top. În opinia specialiștilor, de la „Four Four Two”, cel supranumit „Maradona din Carpați” s-a ales cu poziția a 15-a în clasament, pentru evoluțiile din perioada anilor ’80:
„Un alt jucător, care a fost mai proeminent la nivel înternațional începând cu 1990, este Gehorghe Hagi. Acesta era deja un mare star în România încă din deceniul precedent.
Internațional român din 1983, Hagi a petrecut trei sezoane și jumătate la Steaua București, alături de care a cucerit Supercupa Europei în fața lui Dinamo Kiev, în 1987. A continuat să joace la Real Madrid și Barcelona, după o prestație impresionantă la Cupa Mondială din 1990”, notează britanicii.
Pe prima poziție în topul „Four Four Two” se află nimeni altul decât Diego Armando Maradona, câștigător al Cupei Mondiale în 1986.
Lista cu toți cei 32 de mijlocași selectați de britanici:
- Diego Maradona (Argentina)
- Michel Platini (Franţa)
- Ruud Gullit (Olanda)
- Zico (Brazilia)
- Frank Rijkaard (Olanda)
- Socrates (Brazilia)
- Bernd Schuster (Germania)
- Enzo Francescoli (Uruguay)
- Lothar Matthaus (Germania)
- Falcao (Brazilia)
- Michael Laudrup (Danemarca)
- Pierre Littbarski (Germania)
- Alain Giresse (Franţa)
- Marco Tardelli (Italia)
- Gheorghe Hagi (România)
- Bryan Robson (Anglia)
- Carlos Valderrama (Columbia)
- Zbigniew Boniek (Polonia)
- Glenn Hoddle (Anglia)
- Roberto Baggio (Italia)
- Paulo Futre (Portugalia)
- Graeme Souness (Scoţia)
- Jean Tigana (Franţa)
- Jan Ceulemans (Belgia)
- Bruno Conti (Italia)
- John Barnes (Anglia)
- Enzo Scifo (Belgia)
- Michel (Spania)
- Carlo Ancelotti (Italia)
- Liam Brady (Irlanda)
- Jorge Burruchaga (Argentina)
- Paul Braitner (Germania)
Gică Hagi, primul și singurul român care a îmbrăcat tricoul primei echipe de la Real Madrid
Așa cum au remarcat și britanicii, perioada de glorie a lui Gică Hagi la nivel internațional a avut loc în anii ’90. Totuși, nici în deceniul precedent, prestațiile sale nu au fost de neglijat.
Hagi a debutat pe prima scenă a fotbalului în 1982, alături de Farul Constanța. Un an mai târziu a făcut pasul la Sportul Studențesc, unde deja începea să își arate adevărata strălucire. A fost cumpărat apoi de Steaua București, alături de care a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale României și o Supercupă a Europei.
În 1990, după prestațiile bune de la Mondialul din Italia, Real Madrid l-a cumpărat pentru impresionanta sumă de 4.3 milioane de euro, iar Gică Hagi a devenit primul și singurul român care a îmbrăcat tricoul primei echipe de pe Santiago Bernabeu.
Au urmat apoi Brescia, Barcelona și Galatasaray, de la aceasta din urmă spunând și adio fotbalului, în iulie 2001.
Un reper important al carierei lui Gică Hagi rămâne anul 1994, când din postura de lider al „Generației de Aur”, a condus naționala României până în sferturile de finală de la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii.
Mulțumită acestei reușite, Hagi s-a clasat și pe locul 4 în lupta pentru Balonul de Aur, cel mai râvnit trofeu individual din rândul fotbaliștilor, fiind devansat de Hristo Stoichkov, Roberto Baggio și Paolo Maldini.
Înaintea meciului cu Suedia, din sferturi (n.r. – sferturile Cupei Mondiale din 1994), a venit la mine un oficial FIFA și mi-a spus că, dacă reușim să ne batem și să ne calificăm, voi lua Balonul de Aur. Pe locul doi ar fi fost Romario, pe trei Stoichkov și Baggio”, a dezvăluit Gheorghe Hagi, într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani.
Din nefericire, România a fost eliminată de Suedia în sferturile Cupei Mondiale din SUA, după loviturile de departajare.