Gică Hagi, nervos după înfrângerea rușinoasă suferită de Viitorul în fața lui Sepsi. „Au fost relaxați!” Ce se întâmplă cu Cosmin Matei
FC Viitorul – Sepsi OSK s-a terminat cu victoria grupării din Sfântu Gheorghe, scor 0-3, în etapa a 13-a din play-out-ul Ligii 1, iar Gică Hagi a fost destul de nervos la finalul partidei.
Gică Hagi susține că jucătorii săi s-au relaxat când au văzut că Viitorul s-a salvat matematic de la retrogradare. Mai mult, „Regele” a explicat și cum a reușit Sepsi OSK să se impună la Constanța, scor 3-0, în etapa 13 din Liga 1.
Gică Hagi, nervos după Viitorul – Sepsi OKS 0-3
„În primul rând, cred că obiectivul nostru a fost să scăpăm de la retrogradare, iar jucătorii noştri, văzând acest lucru, au venit şi momente în care unii dintre ei s-au accidentat. Ăsta e lotul pe care l-am avut, am încercat să facem o echipă competitivă care să joace aceste două meciuri bine. Din păcate au fost relaxaţi, fără să fie conectaţi la meci. Le-am zis că adversarul este foarte agresiv, facem presiune. Știam acest lucru şi le-am spus. Am avut un început de meci foarte slab şi din cauza aceasta cred că ei au marcat la început şi au fost mult mai agresivi, mult mai bine ca noi, aşa cum am făcut-o şi noi la ei.
Lucrurile sunt simple. Trebuie să fim pregătiţi oricând ar fi. Nu vă ajunge că ne-am odihnit vreo 3 luni? Nu ne-am săturat 3 luni să stăm în casă? Sau două luni? Vrem să jucăm fotbal. Trebuie să jucăm”, a spus Gică Hagi.
Ce spune Gică Hagi despre situația lui Cosmin Matei
„Nu a fot exclus, a fost izolat. A greşit. Vom vedea, vom analiza, noi nu le facem la televizor lucrul acesta, a fost doar exclus pentru că nu putea sa mai stea cu noi, să aibe contact cu noi”, a mai declarat Gică Hagi.