Gică Hagi o laudă pe Dinamo după egalul din amicalul cu Farul Constanța: „Am văzut o echipă care a jucat un fotbal foarte bun!”. Sfatul „Regelui” pentru „câini”: „Trebuie să fie inspirați!”

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, duminica 7 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo a remizat în amicalul cu Farul Constanța, 2-2, iar Gică Hagi a fost impresionat de prestația bucureștenilor, despre care spune că au etalat un fotbal foarte frumos la Ovidiu.

Dinamo a impresionat prin atitudine în jocul de pregătire cu Farul Constanța, încheiat la egalitate, 2-2. Bucureștenii au avut destule momente în care au reușit să domine una dintre formațiile foarte bune ale Ligii 1, iar antrenorul dobrogenilor, Gică Hagi, a aplaudat prestația elevilor lui Flavius Stoican.

Tehnicianul Farului Constanța consideră că meciul de verificare disputat în compania lui Dinamo a reprezentat un test util pentru ambele echipe, despre care spune că își dorește să își îndeplinească obiectivul.

Gică Hagi, impresionat de Dinamo

Dinamo i-a lăsat o impresie plăcută lui Gică Hagi, antrenorul Farului Constanța fiind de părere că elevii lui Flavius Stoican s-au mișcat foarte bine în meciul amical de la Ovidiu. Tehnicianul dobrogenilor spune că tradiția „câinilor” îi face să pornească întotdeauna din postura de favoriți în fața formației sale, indiferent de forma de moment sau de locul ocupat în clasament.

„(n.r. despre Dinamo) Am văzut o echipă care a jucat un fotbal foarte bun! Ne-am urat unii altora baftă și să avem împliniri. Le urez baftă. Cu Dinamo noi niciodată nu putem fi favoriți, au o tradiție, e un club mare. Trebuie să fie inspirați în orice își doresc pentru a îndeplini obiectivul.

A fost un meci foarte bun și pentru noi și pentru ei. Conta mai puțin rezultatul. Ofensiv am facut ce trebuia, defensiv mai puțin. Trebuia să intrăm în atmosfera campionatului. Un test foarte bun și pentru noi și pentru ei.

Cei din străinătate au trei zile libere în iarnă. Ne adaptăm. Încercăm să revenim la forma de la finalul anului trecut. Muncim și echipa a arătat bine după această pauză. Încercăm să ne completăm, să vedem ce ne-a lispit, să aducem ceva în plus”, a declarat Gică Hagi pentru Pro X, la finalul meciului amical dintre Farul Constanța și Dinamo.

Publicat: 15 01. 2022, 22:33
Actualizat: 15 01. 2022, 22:49