Dobrogea își pregătește terenul pentru un nou complex sportiv de gală la malul mării, buldozerele au pus aproape complet la pământ vechea arenă „Farul” spre a elibera spațiul în vederea ridicării unei bijuterii de 18.000 de locuri, numai că un obstacol neașteptat apare pe circuit. Gică Hagi primește o veste proastă: licitația pentru construirea stadionului de la Constanța ajunge la tribunal! Iar proiectul va fi întârziat din cauza contestației depuse de compania SSAB-AG împotriva lui Erbașu SA, firma desemnată câștigătoare pe partea de proiecție și execuție.
În cursa pentru edificarea arenei de pe litoral au intrat două asocieri: Construcții Erbașu SA – Tracon SRL și SSAB-AG SA – Metag Inșaat Ticaret Aș – Atelier Unbuilt SRL. Prima dintre ele a obținut contractul în urma procedurilor operate de Compania Națională de Investiții (CNI), numai că învinșii din prima fază au atacat decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Și au obținut câștig de cauză în acest pas intermediar!
Prin decizia 1881/16.08.2023, CNSC a obligat CNI să procedeze la reevaluarea ofertei SSAB-AG și a anulat rezultatele procedurii de atribuire și procesele verbale de evaluare inițiale.
Între timp, pe 24 august, CNI a înaintat o plângere împotriva hotărârii CNSC, astfel încât dosarul va ajunge în instanță pentru tranșarea litigiului. Prin urmare, startul construcției va fi blocat până la finalizarea procesului și desemnarea cu titlu definitiv a companiei câștigătoare a licitației. Asta înseamnă o întârziere de cel puțin o lună față de calendarul inițial prognozat. Demolarea în curs trebuie să se încheie în noiembrie, după care ar urma ca întregul șantier să fie preluat de executant, Erbașu sau SSAB.
Stadionul ar urma să fie gata în 28 de luni din momentul eliberării ordinului de începere, emis de CNI. În afara arenei, proiectul cuprinde un centru de recuperare și refacere, terenuri de tenis, parcări pentru oficiali, jucători și VIP-uri.
Farul nu poate să aibă 1.000 de abonamente pe an, ci 15.000. Proiectul nostru este pe termen mediu și lung. Cred că în doi ani-doi ani și jumătate Constanța o să aibă stadion. Toată lumea susține acest lucru, se dorește asta. Orașul produce 1 miliard de euro pe an și din acești bani să sperăm că se găsesc și pentru fotbal”, Gheorghe Hagi, mai 2023
Complexul va acoperi o suprafață totală de 64.000 mp, iar stadionul va intra în Top 10 din România, alături de Arena Națională, Steaua, ”Ion Oblemenco” din Craiova sau Cluj Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER