Gică Hagi, sfaturi pentru Edi Iordănescu după ce a preluat echipa națională a României. „E o muncă grea, e conștient de asta!”
Gică Hagi, antrenorul care s-a aflat și el pe lista FRF, i-a dat o serie de sfaturi prețioase lui Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu a preluat echipa națională a României în urmă cu câteva zile, toate acestea după ce Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni au refuzat oferta venită din partea Federației Române de Fotbal.
După ce Edi Iordănescu a fost instalat pe banca tehnică a echipei naționale a României, Gică Hagi a dorit să îi arate antrenorului în vârstă de 43 de ani că are parte de toată susținerea lui.
Gică Hagi, sfaturi pentru Edi Iordănescu după ce a preluat echipa națională a României
„Regele” a vorbit în conferința susținută înaintea meciului cu Academica Clinceni despre situația lui Edi Iordănescu și i-a transmis acestuia ce așteptări are de la el.
„Cu toţii trebuie să-i urăm baftă şi succes. Cu toţii trebuie să fim lângă el, să fie inspirat să îşi atingă obiectivele şi gândurile pe care le are, să încerce să ne facă fericiţi aşa cum am zis şi înainte! Să califice echipa şi să facă din ce în ce în fiecare meci să fie mai bine.
E o muncă grea, nu e uşor să construieşti o echipă competitivă, îi va fi greu. E conştient de lucrul acesta, cunoaşte fotbalul românesc şi îi cunoaşte şi pe ceilalţi de afară. El și cu echipa să ne demonstreze, sperăm să fie foarte bine”, a declarat Gică Hagi într-o conferință de presă.
Edi Iordănescu, a 5-a variantă pe lista FRF
Edi Iordănescu a fost a 5-a variantă pe lista lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, pentru banca tehnică a primei reprezentative. Inițial, FRF a negociat cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, dar cei trei au ales să rămână la echipele de club Următorul pe listă a fost Ladislau Boloni, dar negocierile cu acesta nu s-au finalizat, iar ultimul cu care Federația Română de Fotbal a discutat și s-a înțeles a fost Edi Iordănescu.