Gică Hagi ar putea primi o șansă incredibilă, iar vestea a venit chiar de ziua lui. „Regele” a împlinit astăzi, 5 februarie 2021, 56 de ani, iar francezii de la Olympique Marseille l-ar vrea pe banca istoricei echipe din sudul Franței.
Gică Hagi nu duce lipsă de oferte, chiar dacă nu de mult a refuzat unele tentante din Rusia și din Golf, așa cum ProSport a anunțat.
Patronul celor de la Viitorul este pe lista scurtă a celor de al Olympique Marseille, care s-a despărțit de Andre Villas Boas (43 de ani).
OM s-a despărțit de cel supranumit la un moment dat „Noul Mourinho” din cauza nemulțumirii acestuia. Villas Boas și-a anunțat demisia, care i-a fost acceptată, din cauza unui transfer făcut fără acordul lui.
Oficialii francezilor l-ar fi contactat pe Maurizio Sarri, potrivit celor de la Sky Sport Italia, dar fostul antrenor al lui Juventus a refuzat oferta.
Pe lista scurtă a lui Olympique Marseille ar fi și Gică Hagi, anunță Eurosport.ro. Potrivit sursei citate, Regele are concurență dură pentru banca tehnică a fostei campioane a Europei.
Rafa Benitez, Lucien Favre și Claude Puel sunt variantele preferate de conducere, însă toți trei sunt destul de greu de adus.
Gică Hagi și-a anunțat în acest sezon retragerea din funcția de manager al Viitorului. „Regele” a pregătit prima echipă a constănțenilor începând cu 2014 și a cucerit 3 trofee: titlul în Liga 1 (2016/2017), Cupa României (2018/2019) și Supercupa României (2019).
În perioada 2014-2020, Hagi a pregătit-o pe Viitorul în 244 de meciuri, înregistrând 112 victorii, 53 de egaluri și 79 de înfrângeri.
Bursaspor, Galatasaray (în două rânduri), Politehnica Timișoara și FCSB sunt celelalte echipe din cariera lui Gică Hagi, care a fost și pe banca naționalei României.
Gică Hagi, cel mai bun fotbalist din istoria României
La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000. Are 125 de meciuri și 35 de goluri, fiind golgeterul all-time.
În 1990, Hagi a semnat cu Real Madrid, unde a evoluat două sezoane (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri). A jucat şi pentru rivala Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri), nu înainte de a bifa două sezoane în Italia, la Brescia.
Şi-a încheiat cariera la Galatasaray, în 2001, după 5 sezoane în care a cucerit 4 titluri, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi a doua Supercupă a Europei din carieră. Lider al Generaţiei de Aur, Hagi a participat alături de naţională la 3 Campionate Mondiale şi la 3 Europene.
Palmaresul lui Hagi în România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, 3 titluri de campion şi 3 Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori cel mai bun marcator din campionatul României, în sezoanele 1984-1985 şi 1985-1986.
Îmi doresc să fie un proiect bun. M-am dus foarte jos și e nevoie de timp să ajung la cei mari. Vreau să am un manager care să umble pentru mine. Eu sunt deschis, ăsta e primul pas. Am avut oferte extraordinare din Golf și din Rusia, dar nu mi-am dorit Gică Hagi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER