Gică Popescu a ajuns la spital după ce a aflat că are coronavirus, iar fostul mare internațional român are simptome. Ajuns la 52 de ani, fostul căpitan al Barcelonei a fost confirmat luni cu noul coronavirus.
Gică Popescu a anunțat imediat Direcția de Sănătate Publică, iar oficialul Viitorului este acum la spital, în condițiile în care prezintă simptome.
Fost coleg cu Gică Popescu la naționala României, Dan Petrescu este gata să doneze și sânge pentru oficialul Viitorului: „Am vorbit cu Gică și i-am să fie tare, puternic, că am trecut și eu prin acest lucru. De două ori am vorbit. Dacă are nevoie de ceva i-am spus că sunt acolo să-l ajut. Îi donez sânge, îi donez ce trebuie, dacă Doamne ferește are nevoie. Sunt convins că el e puternic și va trece repede peste acest moment”, a spus antrenorul celor de la CFR Cluj.
Sursele ProSport susţin că preşedintele celor de la Viitorul a efectuat un test individual, la Bucureşti, care a ieşit pozitiv.
În aceste condiţii, partida dintre Viitorul şi Craiova, programată pentru 14 septembrie, adică peste o săptămână, are şanse mari să se dispute. Echipa lui Gică Hagi a efectuat şi ea teste anti-COVID, dar la Constanţa. Urmează ca o decizie finală să se ia după ce DSP va informa clubul de la malul mării despre procedura pe care trebuie să o urmeze.
Viitorul și Craiova se vor întâlni luni, 14 septembrie, de la ora 21:00. Partida de la Ovidiu contează pentru etapa a treia din Liga 1.
„FC Viitorul Constanța anunță că, în urma unei testări Covid-19 efectuate individual de președintele clubului nostru, Gheorghe Popescu, rezultatul a fost unul pozitiv. Contrar acestui rezultat, președintele clubului nostru nu prezintă niciun fel de simptome. În continuare se va aștepta un răspuns al DSP București pentru a se urma procedurile specifice în astfel de situații”, a fost comunicatul Viitorului de luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER