Gică Popescu a demisionat! Din cauza unei poze în care apare alături de Răzvan Burleanu? Prima reacție a „Baciului” și ce spune Burleanu
Gică Popescu (51 de ani) a demisionat din funcția pe care o ocupa în Comitetul de Organizare al Cupei Mondiale de Fotbal din 2030 din cauza unei poze în care apare alături de Răzvan Burleanu, adversarul său numărul unu în fotbalul românesc. Căpitanul Generației de Aur va rămâne cu postul de consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, dar plecarea sa din funcție e un pas în spate pentru șansele României de a organiza Cupa Mondială din 2030, un mare vis și o mare lovitură pe care ar putea s-o dea Guvernul Dăncilă.
UPDATE: Prima reacție a lui Gică Popescu. „Baciul” confirmă demisia, dar spune că ea nu are legătură cu poza în care apare alături de Burleanu: „Da, e adevărat că am demisionat din acel comitet pentru Campionatul Mondial din 2030. N-are legătură cu poza, important e că nu mai sunt acolo. Oricum, am foarte multă treabă cu organizarea Campionatului European din 2020 și nu mai puteam face și asta. Din fericire, lucrurile merg bine pentru EURO 2020 și veți vedea că vom face un turneu final reușit”, a declarat Popescu, pentru gsp.ro, completat de Burleanu: „Nu știu subiectul, doar dacă îmi puteți da dumneavoastră mai multe detalii…Sunt surprins de această decizie fiindcă în primul rând nu există o comisie sau un comitet de organizare pentru Campionatul Mondial din 2030 sau pentru Campionatul European din 2028. E decizia lui, nu pot eu să comentez. A explicat de ce a făcut acest lucru? Cred că el e cel mai în măsură să vă explice de ce a luat această decizie”.
Știrea inițială:
Dezvăluirea îi aparține jurnalistului Decebal Rădulescu și a fost făcută joi seară, în direct la postul Digi Sport, „Baciul” transmițându-i acestuia că a luat decizia după ce o poză în care apare alături de Răzvan Burleanu a fost publicată de Libertatea: „Gică Popescu mi-a zis că a demisionat după apariția acelei fotografii. Când să se facă poza, a apărut brusc în cadru și acel personaj (n.r. – Răzvan Burleanu). A preferat să demisioneze”, a spus Rădulescu.
Imaginea la care face referire Gică Popescu a fost surprinsă la Sofia, la una dintre întâlnirile România-Bulgaria-Serbia la care a participat alături de mai mulți decidenți politici și sportivi, inclusiv Viorica Dăncilă. În imagine, căpitanul marii Generații de Aur a fotbalului românesc apare alături de Bogdan Matei, ministrul Sportului, și consilierul acestuia, fostul jurnalist Andrei Nourescu, dar și alături de Răzvan Burleanu, președintele în funcție al FRF: „Nu există un dialog apropiat. Ce cred colegii mei din Generatia de Aur? Nu știu, întreabă-i! Credeți ce vreți, dar n-ați fost în pielea mea! Nu știți ce e în sufletul meu! Nu răscolitți un episod dureros pentru mine și vă cer să nu faceți aprecieri după un rahat de poză. Nu vă doresc să trăiți ce am trăit eu”, spunea fostul fundaș, pentru Libertatea.
Gică Popescu, Bogdan Matei, Răzvan Burleanu și Andrei Nourescu.
Gică Popescu și Răzvan Burleanu au stat unul lângă altul și la Sofia, în luna februarie.
De unde a plecat războiul
Cum a ajuns Gică Popescu să-l considere pe Răzvan Burleanu marele dușman din fotbalul românesc? Rădăcinile le găsim în martie 2014, când „Baciul” urma să-l înfrunte pe Burleanu în alegerile de la Federația Română de Fotbal. Cu o seară înainte, însă, Popescu a fost condamnat la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor și nu a mai putut candida. Despre Burleanu și ale sale legături cu Băsescu, Dâncu și Dragnea nu are o părere prea bună, iar faptul că tatăl i-a murit în timp ce se afla în spatele gratiilor a făcut ca momentul să fie și mai dureros. În 2018, când Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu în algerile de la FRF, Popescu a fost de partea fostului coleg din Generația de Aur.
Demisionar din postul pe care-l ocupa în Comitetul de Organizare al Cupei Mondiale din 2030, Gică Popescu va rămâne consilierul premierului Viorica Dăncilă și va coordona proiectul de organizare al Campionatului European de Fotbal din 2020.
Anunțul conform căruia România vrea să organizeze Cupa Mondială din 2030 alături de Bulgaria și Serbia a fost făcut în noiembrie 2018, după o întâlnire la care au luat parte Viorica Dăncilă, Alexis Tsipras, premierul Greciei, și premierul bulgar Boiko Borisov.