Gică Popescu a vrut să se sinucidă! „Primul gând care mi-a venit în minte când am primit vestea”

Redactor:
Ion Filip
Gică Popescu a vrut să se sinucidă! „Primul gând care mi-a venit în minte când am primit vestea
Gica Popescu participa la lansarea platformei TennisWin la Stejarii Country Club din Bucuresti, vineri, 17 septembrie 2021. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:

Gică Popescu (56 de ani) a dezvăluit că a vrut să se sinucidă după ce a aflat vestea condamnării sale.

În 2014, fostul mare internațional român a fost condamnat la trei ani, o lună și zece zile de închisoare în „Dosarul Transferurilor”.

Gică Popescu a vrut să se sinucidă! „Primul gând care mi-a venit în minte când am primit vestea”

Fostul fundaș a mărturisit că se simte vinovat de moartea tatălui său. Mai mult, Gică Popescu crede că tatăl său ar fi trăit dacă el nu ar fi fost condamnat în „Dosarul Transferurilor”.

„Tata, model de personalitate. Şi de mândrie. Tata avea o mândrie incredibilă. O ţinută de oltean mândru. Am suferit mult când l-am pierdut atunci. Era un moment greu şi fără să-l pierd.

Da, m-am învinovăţit. Şi acum sunt convins, că dacă nu s-ar fi întâmplat cu mine, ar fi trăit şi acum. Vezi cum e cu mândria asta? N-a suportat umilinţa. Tata era un om care nu era cu biserica. Era supărat pe preoţi deoarece, spunea dânsul, te învaţă să dai, dar ei nu dau niciodată. Era o jumătate de glumă”, a dezvăluit Gică Popescu, potrivit Orange Sport.

Gică Popescu consideră că a greșit implicându-se în impresariat. Acesta a rememorat deciziile instanțelor și a mărturisit că la aflarea veștii condamnării a avut gânduri suicidale.

„Da, am greşit că am făcut impresariat. Asta.(n.r – Ai greşit că ai returnat banii aceia?) Niciodată. Eu am făcut ce trebuia. Dar eu nu i-am returnat. Eu am plătit impozitul. În fiecare an, făceam declaraţie rectificativă. Veneam la Bucureşti, era o nebunie. Noi eram în străinătate, nu aveam rigurozitatea de acum, cu fiscalişti, avocaţi.

Acelaşi lucru l-am făcut şi atunci. Asta a fost şi opinia ÎCCJ, când pe mine m-a achitat. Apoi, ne-a băgat pe toţi la rejudecare. DNA mi-a cerut pedeapsă cu suspendare şi mi-au dat cu executare.

Cel mai important lucru, când ajungi acolo, dar şi cel mai greu în acelaşi timp, este să uiţi ce-ai fost afară. Ăsta este lucrul pe care ni l-a spus directorul când am ajuns acolo. Să începi să-ţi faci tot felul de activităţi, ca să-ţi treacă timpul.

Cel mai greu este să accepţi. Ştii care este primul lucru care îţi vine în cap, când primeşti o astfel de veste? Este să te omori. Primul gând care îţi vine în cap. Crede-mă! Fracţiune de secundă. Unde să fugi?”, a spus Gică Popescu, potrivit aceleiași surse mai sus citată.

„Dosarul Transferurilor”, cel mai mare caz de spălare de bani din fotbalul românesc

George Copos (trei ani şi opt luni cu executare), Jean Pădureanu (trei ani şi patru luni cu executare), Gigi Nețoiu (trei ani şi patru luni cu executare), Gică Popescu (trei ani și o lună cu executare), Victor Becali (patru ani şi opt luni cu executare), Cristi Borcea (șase ani şi patru luni cu executare), Ioan Becali (șase ani şi patru luni cu executare) și Mihai Stoica (trei ani şi șase luni cu executare) au fost condamnați la închisoare, pentru transferul a 12 jucători români în străinatate, în perioada 1999-2005.

Aceștia au fost acuzați pentru că au prejudiciat statul cu 1.5 milioane de euro și cluburile din România cu peste 10 milioane de euro.

Cea mai mare discrepanță între suma reală și suma declarată a unui transfer din dosar este reprezentată de plecarea lui Florin Bratu de la Rapid București la Galatasaray. Turcii au plătit 2.75 de milioane de dolari pentru a-l cumpăra pe Florin Bratu, însă clubul patronat la vremea respectivă de George Copos a declarat că Rapid București a încasat numai 630 de mii de euro.

Gică Popescu a fost condamnat cu o zi înainte de alegerea noului președinte al Federației Române de Fotbal, post pentru care era în cursă și care în cele din urmă a fost ocupat de Răzvan Burleanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×