Gică Popescu a anunțat că Gică Hagi, patronul și fostul antrenor al celor de la FC Viitorul, e pregătit să revină în fotbal.
Președintele grupării din Ovidiu susține că „Regele” se pregătește să revină în antrenorat, după ce la finalul sezonului 2019 – 2020 a decis să îi lase locul lui Ruben de la Barrera.
Gică Hagi ar urma să stea pe banca tehnică a unei echipe din străinătate, după ce „Regele” l-a numit antrenor principal la FC Viitorul pe Mircea Rednic.
„Deocamdată, Gică se odihneşte. Vrea să stea mai mult cu familia, să se plimbe. Din păcate, nu-i permite pandemia. Cu siguranţă, nu va mai sta mult pe tuşă şi îl vom vedea la o echipă, eu sper la o echipă foarte bună afară.
Gică s-a întors ieri din Scoţia, nu am apucat să vorbesc cu el, o să-l întreb„, a declarat Gică Popescu, președintele celor de la FC Viitorul.
Gică Popescu a vorbit și despre situația de la FC Viitorul și îi anunță pe elevii lui Mircea Rednic că urmează o perioadă dificilă pentru echipă. Totodată, „Baciul” a dezvăluit și ce obiectiv are antrenorul fostei campioane a României pentru sezonul 2020 – 2021.
„Vine o perioadă grea, sperăm ca, jucând din trei în trei zile, Mircea să găsească soluţiile necesare. Noi nu avem obiectiv titlul, avem obiectiv calificarea în play-off. Oricare din echipele clasate în primele şase pot spera la câştigarea campionatului„, a spus Gică Popescu.
Viitorul Constanța se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 1, cu 21 de puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște. Echipa antrenată de Mircea Rednic are cinci victorii, șase remize și cinci înfrângeri în cele 16 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER