Gică Popescu, mai în formă ca niciodată în ziua în care împlinește 57 de ani! „Baciul” nu se ascunde față de cititorii ProSport și dezvăluie: „Starea mea fizică este pentru o vârstă net inferioară decât cea din buletin!”. De când n-a mai ajuns într-o vacanță și cum va petrece ziua specială: „Sper să-mi iau revanșa”. EXCLUSIV

Gică Popescu împlinește azi vârsta de 57 de ani, iar fostul mare internațional recunoaște pentru ProSport că se simte în formă maximă. „Mă simt mai bine decât m-am simțit vreodată”, a recunoscut fostul mare fundaș.

Conducătorul Farului exclude însă varianta să mai joace într-un meci al „Generației de Aur”, astfel încât meciul memorabil de pe Arena Națională, din luna mai, va intra în istorie.

Gică Popescu, în formă maximă la 57 de ani: „Mă simt mai bine decât m-am simțit vreodată!”

Ziua de 9 octombrie este una specială pentru fotbalul românesc. Iar asta deoarece îl sărbătorim pe Gică Popescu, unul dintre cei mai valoroși jucători din istoria României. Membru important al „Generației de Aur”, Popescu a făcut parte din grupul extraordinar care a dus naționala la un pas de o semifinală istorică la Campionatul Mondial din 1994.

Ajuns la 57 de ani, fostul mare apărător al Barcelonei a subliniat că este într-o condiție fizică excelentă, asta chiar dacă programul său zilnic este unul extrem de încărcat.

„Mă simt mai bine decât m-am simțit vreodată! Starea mea fizică este pentru o vârstă net inferioară decât cea din buletin. Totuși, pe data de 25 mai, atunci când a avut loc meciul de retragere al „Generației de Aur”, a fost pentru ultima oară când am jucat împreună. Deci, nu se mai pune problema unui alt meci în care să joace Generația de Aur”, a spus Gică Popescu, pentru ProSport.

„Indiferent cât de încărcat este programul pe care îl am zilnic și nu mă refer doar la activitățile de la Farul, am și multe alte lucruri pe care le fac, la Guvern, business-uri, mereu mi-am găsit timp să stau cu prietenii, cu familia, atunci când am împlinit o anumită vârstă. Așa voi face și acum, voi găsi timp chiar în această seară să stau cu cei dragi, cu cei apropiați”, a subliniat „Baciul”.

Gică Popescu, amintiri de neuitat din ziua în care a împlinit 50 de ani: „A fost ceva extraordinar și m-a luat prin surprindere!”

În urmă cu șapte ani, Gică Popescu a recunoscut că a trăit momente de neuitat, atunci când a sărbătorit împlinirea vârstei de 50 de ani.

„Pentru mine, fiecare aniversare a fost una specială. Am încercat să petrec ziua respectivă alături de familie, de cei apropiați. Sunt anumite aniversări care au însemnat ceva deosebit. Și asta se întâmplă când împlinim vârste rotunde, cum ar fi 40, 50.

Îmi aduc aminte cu plăcere când am împlinit 50 de ani și am avut parte de o surpriză nemaipomenită. Au venit toți prietenii, familia, nu mă așteptam să fie o astfel de surpriză și trebuie să recunosc că m-a luat prin surprindere. A fost ceva extraordinar”, și-a adus aminte cel care a fost ales fotbalistul român al anului în 1989, 1990, 1991, 1992, 1995 și 1996.

După 3-4 ore de stat de vorbă despre fotbal cu Gică (n.n. Hagi), ieși cu capul mare, ai nevoie de Diazepam să-ți revii” – Gică Popescu, în 2016, atunci când a împlinit 49 de ani

Gică Popescu n-a mai fost într-o vacanță de un an și jumătate: „Am fost foarte, foarte ocupat!”

Fostul căpitan al Barcelonei a recunoscut că n-a putut să meargă într-o vacanță în această vară, dar speră să-și ia revanșa față de cei apropiați cât mai repede.

„Ultima oară când am mers într-o vacanță a fost acum un an și jumătate. Din păcate, în această vară nu am putut să plec cu familia în vacanță, deoarece am fost foarte, foarte ocupat.

Sper să-mi iau revanșa în vara următoare sau chiar în iarnă. Nu activitatea de la Farul îmi ocupă timpul în fiecare zi. Am multe alte activități pe care le am și nu doresc să le fac publice”, a mărturisit Gică Popescu.

Popescu s-a născut lider. Există fotbaliști care pot domina vestiarul din prima clipă. Gică era genul acesta. El nu a luat Cupa și campionatul cu noi, în 1991, deoarece plecase la Eindhoven, dar acele performanțe i se datorează și lui. A ținut strînsă echipa și succesul lui i-a motivat și pe ceilalți” – Sorin Cîrțu, în 2008, pentru ProSport

Cum arată TOP 20 de jucători alături de care a jucat Gică Popescu: „Aveam trei Baloane de Aur acolo!”

În urmă cu cinci ani, la ProSport Live, Gică Popescu a realizat un top inedit al jucătorilor alături de care a evoluat în carieră.

Fostul star al naționalei României a inclus nu mai puțin de 20 de jucători, în frunte cu Gică Hagi, Miodrag Belodedici și Marius Lăcătuș. Pe parcursul unei cariere impresionante, Gică Popescu a fost coleg cu nume uriașe din fotbalul mondial, precum Pep Guardiola, Luis Figo, ori Jurgen Klinsmann.

Portari: Hans van Breukelen și Bogdan Stelea

Fundași: Dan Petrescu, Eric Gerets, Laurent Blanc, Sol Campbell, Miodrag Belodedici, Miguel Angel Nadal (unchiul lui Rafael Nadal), Jan Heintze și Sergi Barjuan

Mijlocași: Gică Hagi, Luis Figo, Pep Guardiola, Hristo Stoicikov și Luis Enrique

Atacanți: Romario, Marius Lăcătuș, Ronaldo, Jurgen Klinsmann și Teddy Sheringham

Antrenor: Johan Cruyff

Gică Popescu a lăsat o impresie excelentă în luna mai, atunci când Arena Națională a fost arhiplină la meciul de gală al „Generației de Aur” Foto: Sport Pictures

Dacă erai Guardiola și erai crescut acolo, aveai patru ligi câștigate, te uitai ciudat, pe bună dreptate. Fiecare antrenor are modul lui de a vedea vestiarul, vrea un jucător care să coordoneze vestiarul. Era un vestiar greu, greu de tot. În al doilea an al meu, când am fost căpitan aveam 17 internaționali. Aveam trei ‘Baloane de Aur’ acolo: Ronaldo, Figo și Stoichkov” – Gică Popescu

  • 1995 este anul în care Barcelona l-a transferat pe Gică Popescu, după ce fostul fundaș a impresionat la PSV Eindhoven și Tottenham
  • 2008 este anul în care Gică Popescu a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a III-a, pentru întreaga sa activitate
  • 2003 este anul în care Gică Popescu a jucat ultimul meci pentru naționala României. Acesta s-a retras după o înfrângere de coșmar cu Danemarca, scor 2-5, în preliminariile pentru Euro 2004
  • SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Nu m-am simțit niciodată inferior, dar niciodată! Din contră! Îmi aduc aminte că înainte să plec la Barcelona eram cu niște prieteni la Poiana Brașov și seara la masă m-a întrebat unul dintre ei: «Mâine te duci la Barcelona, nu îți tremură picioarele? Totuși, te duci la Barcelona!». «Mie, mă? Când ajung acolo îi iau pe cei mai importanți la tocat!». Și așa am făcut. Așa am făcut! Da, m-au luat la ochi și în șase luni am devenit căpitan de echipă” – Gică Popescu, pentru ProSport

Publicat: 09 10. 2024, 10:03
Actualizat: 09 10. 2024, 11:38