Președintele lui FC Viitorul, Gică Popescu, a vorbit pentru ProSport despre decizia de a-l da afară pe Mircea Rednic, antrenorul care a pierdut cu Poli Iași, 1-2, în ultima etapă din Liga 1.
Mircea Rednic a fost instalat în luna decembrie a anului trecut pe banca Viitorului.
FC Viitorul se află pe locul 11 din Liga 1, cu 31 de puncte obținute după 29 de meciuri jucate.
Oficialul lui FC Viitorul susține că rezultatele negative ale echipei au dus la demiterea lui Mircea Rednic. Acesta speră ca alegerea noului antrenor să fie de bun augur pentru gruparea de la malul mării.
„Din păcate, am ajuns la un moment în care nu am mai avut ce să facem. L-am sprijinit cât am putut pe Mircea, am fost alături de el, dar trebuia să luăm o decizie. Nu ne-a fost ușor, ba dimpotrivă.
Știm că el a vrut binele, dar, când nu sunt rezultate peste tot, se întâmplă la fel. Antrenorii plătesc întotdeauna atunci când nu există rezultate. Nu putem da afară toți jucătorii. Asta este viața, urmează o perioadă foarte grea și sperăm să fim inspirați în alegerile pe care le facem”, a spus Gică Popescu pentru ProSport.
După eșecul suferit în fața lui Poli Iași, Mircea Rednic s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit să marcheze mai multe goluri, asta deși și-a creat ocazii. Acesta a acuzat faptul că are prea puțini jucători experimentați în lot.
„Îmi e ciudă pentru că jucăm, avem ocazii și situații de a marca. În prima repriză, am dus mingea în careul de 16 metri. A lipsit ultima pasă, am început repriza a doua bine, pe fondul nostru de joc bun. Câte puncte am pierdut pe faze fixe de când sunt eu la echipă…
Ei au avut un corner și un contraatac și au dat gol. Era normal, asta am pregătit. Știam că, de când a venit Napoli la echipă, ei se organizează foarte bine în apărare și pe contraatac.
În afară de Mladen, Matei, care mai are experiență… restul sunt jucători tineri, lipsiți de experiență. Intră cu entuziasm, dar nu e ideal să folosești jucători tineri când lucrurile nu merg bine. E un moment mai delicat. Sunt mulțumit de cei tineri, dar e greu în momentele acestea când trebuie să faci diferența. Echipa joacă, avem posesie bună, aducem mingea în fața porții dar nu reușim să dăm gol.
Te gândești la toate, încerci să analizezi, îți reproșezi în unele momente. Când nu sunt rezultate, antrenorul e responsabil. Ne gândim. Acum, nu vreau să vorbesc de plecare pentru că muncim bine. Le trebuie timp celor tineri. Vedem!”, a declarat Mircea Rednic, după meciul cu Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER