Gică Popescu s-a obișnuit cu autoizolarea. „Din păcate, nu este cea mai ciudată perioadă a vieții mele”
Gică Popescu stă mai mult în casă de când a început pandemia de COVID-19. Își face treburile prin telefon și email, dar profită de ocazie ca să se antreneze intens și să citească. Pentru el nu este cea mai ciudată perioadă a vieții sale.
Gică Popescu a fost provocat să răspundă la cinci întrebări. Prima a fost legată de „perioada ciudată” prin care trecem, când trebuie să stăm mai mult în casă.
Pentru fostul internațional a fost însă vorba de un subiect dureros. Nu a spus-o, dar a lăsat din nou să se înțeleagă faptul că cel mai greu moment a fost cel în care a fost închis în „Dosarul Transferurilor”. Tatăl său a murit în perioada respectivă.
„Din păcate, nu. Nu este această cea mai ciudată perioadă a vieţii mele. Cu toate că trecem printr-o perioadă grea, în care trebuie să stăm izolaţi în case, încerc să rămân cu părţile bune a acestei situaţii.
Petrec mult timp cu familia, cu copiii, mă uit la filme, citesc, fac mult sport. Lucruri cărora, din păcate, nu le alocam prea mult timp în perioada de dinaintea izbucnirii pandemiei”, a declarat Gică Popescu la Telekom Sport.
Fostul internațional a spus că lucrează din greu și acasă și gândește ,împreună cu Gică Hagi, strategia clubului Viitorul. În timpul liber citește, face sport, se uită la filme și stă foarte mult cu copiii.
„Din fericire, Maria a venit acasă înainte de a izbucni nebunia în Spania. Face cursurile online, de acasă. Situaţia mai delicată este în Madrid, cu toate că nici în Barcelona situaţia nu este tocmai fericită. Din fericire, toţi prietenii mei din Barcelona, cei cu care am vorbit, sunt bine”, a mai spus fostul internațional.
Gică Popescu a spus și care sunt cele 3 meciuri, din carieră, pe care ar dori să le revadă.
„Pe unul l-am văzut deja: România – URSS (n.r. – Mondialul din Italia). Mi-ar plăcea să revăd finala Cupei UEFA, Galatasaray – Arsenal, precum şi meciul U Craiova – FC Argeş din vara lui 1989”.