Gigi Becali a refuzat o sumă uriașă! Florinel Coman i-ar putea „lua fața” lui Dennis Man! „Știu că au avut oferta asta!” Ce a aflat Gică Popescu despre vedeta FCSB
Florinel Coman este așteptat să revină într-o lună după accidentarea suferită la meciul cu Backa Topola. Gică Popescu spune că brăileanul ar putea pleca de la FCSB înaintea lui Dennis Man. Gigi Becali a refuzat o ofertă de 9 milioane de euro.
Dennis Man este jucătorul momentului în Liga 1. Arădeanul de 22 de ani a marcat 9 goluri în opt meciuri pentru FCSB în acest sezon și este în mare formă. Pe lista celor care îl urmăresc s-au înscris și italienii de la Bologna.
Gigi Becali a refuzat o sumă uriașă pentru Florinel Coman! Ce a aflat Gică Popescu despre vedeta FCSB
Gică Popescu este convins că Florinel Coman poate prinde un transfer de răsunet chiar înaintea lui Dennis Man.
„Dacă Mihailă s-a vândut cu 8,5 milioane de euro, de ce nu ar spera Steaua să ia minim 10 milioane pe Coman?! Coman e un jucător de echipă națională, e un jucător bun.
Eu știu că Steaua a avut nouă milioane de euro pe el și n-a vrut să îl dea. Ei au socotelile lor, au încredere că se poate vinde pe o sumă mai mare”, a declarat Gică Popescu petru As.ro.
Ce spunea MM Stoica despre accidentarea lui Florinel Coman
Florinel Coman s-a accidentat la gleznă în meciul cu Backa Topola, din turul 2 preliminar al Europa League. Este așteptat ca jucătorul să revină pe teren la mijlocul lunii noiembrie.
„Coman se simte foarte bine, dar, din nefericire investigațiile la care a fost supus au relevat faptul că accidentarea este mult mai gravă decât se aștepta și decât ne-a arătat controlul clinic.
Va lipsi o perioada îndelungată, am vorbit mai devreme, are un moral bun și stiu că atunci când vă reveni vă fi mai puternic decât a fost înainte de accidentare. S-a accidentat pentru că s-a sacrificat pentru echipa, a realizat că el trebuie să fie locomotiva și uite că acel atac brutal îl tine departe o perioada destul de lunga” ,explica Stoica după partida cu Backa Topola.
Anamaria Prodan insistă ca Dennis Man să plece de la FCSB. „Să facă pasul!”
Anamaria Prodan insistă ca Dennis Man să plece de la FCSB în următoarea perioadă de transferuri și a explicat în cadrul emisiunii ProSport LIVE în ce condiții poate internaționalul U21 să se despartă de grupaea patronată de Gigi Becali.
„Dennis Man este profesionist și orice fotbalist nu stă și doarme, ci își face tot programu fără oprire. Nu a avut simptome, și-a făcut programul dat de Tommy, toți l-au făcut acasă cu supraveghere video. Este un jucător foarte serios și nu s-a auzit niciodată de el că a fost prin club, că a mers cu nu știu cine.
Eu îmi doresc foarte tare să iasă, să facă un pas mare în cariera lui, dar e sub contract cu clubul și pleacă atunci când se plătește prețul cerut. E vorba de 15 milioane de euro. Dacă nu era român… prețul lui era de minim 50 de milioane”, a spus Anamaria Prodan pentru ProSport LIVE.