Gică Popescu trage un semnal de alarmă în privința reluării antrenamentelor: „E imposibil! Vor fi legume!”. Eroarea la care nu s-au gândit cluburile din Liga 1

gica popescu stadionul steaua stadionul rapid arcul de triumf

Fostul mare internațional, Gică Popescu, trage un semnal de alarmă în privința strategiei de reluare a pregătirii fizice în regim colectiv, după relaxarea stării de urgență. 

În prezent președinte la Viitorul, Popescu este de părere că formațiile din Liga 1 sunt foarte aproape de a face o eroare aproape capitală, atât din punct de vedere financiar cât și tehnic. Acesta consideră că echipele nu pot relua antrenamentele sub forma unui cantonament, pe o perioadă de o lună, întrucât jucătorii vor fi epuizați fizic.

„În fiecare săptămână de cantonament pe noi ne costă între 25 și 30 de mii de euro. Este imposibil să pot susține financiar o lună de cantonament.

N-aș putea să țin închiși jucătorii o lună de zile! Păi, după două săptămâni sar pe geam și pleacă acasă! În momentul în care îi ții o lună în cantonament, vor fi legume după aia!”, a declarat Popescu pentru AntenaSport.

Liga 2 și Liga 3 au fost „înghețate”

Campionatul Liga 3, ediția 2019/2020, s-a încheiat în mod oficial. Așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate joia trecută, planul unic al Federației Române de Fotbal, prezentat în videoconferința cu reprezentanții cluburilor celui de-al treilea eșalon fotbalistic, a fost pus în aplicare. Propunerea Departamentului Competiții al FRF a fost adoptată de Comitetul de Urgență din 11 mai, decizia urmând a fi aprobată în viitoarea ședință a Comitetului Executiv.

Actualul sezon al Ligii 3 se încheie cu nicio echipă retrogradată, iar în Liga 2 vor promova cluburile clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența între primele două formații este egală sau mai mică de trei puncte. FRF consideră că în actualul mod în care vor fi desemnate campioanele primează meritul sportiv.

Astfel, Aerostar Bacău (Seria 1) și U Craiova 1948 SA (Seria 4) au promovat direct în Liga 2, iar barajele pentru accederea în eșalonul secund sunt: Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu (Seria 2), Progresul Spartac – CSM Slatina (Seria 3) și Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Seria 5).

Publicat: 11 05. 2020, 22:17
Actualizat: 11 05. 2020, 22:19