Gigi Becali a anunțat transferul lui Qaka la FCSB: „O să semneze. Nepotul meu mi-a spus că s-au înțeles!”. Albanezul a spus „pas” altor două echipe

Gigi Becali a confirmat că FCSB s-a înțeles cu albanezul Kamer Qaka (23 de ani), de la CSM Poli Iași. Omul de afaceri spune că mijlocașul central urmează să semneze contractul cu vicecampioana României și va face vizita medicală.

„O să semneze! Nepotul meu mi-a zis că s-au înțeles. Niciodată în viața mea n-am făcut măgăria să ofertez un jucător de la echipa respectivă, înaintea meciului direct, fără să nu mă intereseze cu adevărat. L-am ofertat pentru că avea oferte de la alte două cluburi, așa că am făcut o ofertă publică. Ofertaseră și Craiova și Zaragoza!”, a spus Becali, miercuri seară, la DigiSport.

Kamer Qaka, cotat la 700.000 de euro, și-a trecut în cont două pase decisive, în cele 30 de meciuri adunate în tricoul Iașiului, în toate competițiile acestui sezon.

Publicat: 09 05. 2018, 20:10
Actualizat: 09 05. 2018, 20:34