Gigi Becali a confirmat ProSport! „Toți băieții au acceptat scăderea salariilor cu 50 la sută. Joi se vor duce la bază”. EXCLUSIV

ProSport a anunțat în exclusivitate faptul că Gigi Becali a decis micșorarea contractelor jucătorilor cu 50 la sută, iar patronul vicecampionilor a confirmat informația.

Gigi Becali ne-a mai mărturisit că niciun jucător din cadrul echipei nu s-a opus acestei decizii, iar joi, în jurul prânzului, elevii lui Vintilă se vor prezenta la baza de la Berceni pentru a semna actele.

Cum au luat jucătorii decizia: „Am vorbit cu căpitanul şi apoi au discutat între ei pe grupul lor”

Patronul vicecampionilor a declarat pentru ProSport că, după ce o să treacă şi criza Coronavirus, iar piața financiară își va reveni, jucătorii vor reveni la banii pe care îi aveau în contracte înainte de reduceri. „Eu nu stau să ascult după unul și după altul ce tot sfaturi îmi dau pe la televizor. Că să nu micșorez, că să mai aștept, dar ce să mai aștept? Să se aleagă praful?

Nu îmi dă mie nimeni bani ca să plătesc salarii de 15 mii sau 20 de mii de euro pe lună, când noi nu știm ce o să se mai întîmple cu acest campionat. Se poate relua peste o lună, două, trei sau o să se înghețe campionatul, iar atunci la revedere.  

Am discutat cu căpitanul de echipă, iar el a vorbit pe grupul lor cu băieții (n.r. cel mai probabil grupul de whatsapp). Ulterior am fost informat că toți jucătorii au aceptat micșorarea contractelor cu 50 la sută. Băieții au fost de mare caracter, iar eu îi asigur că nu vor rămâne mereu cu aceste contracte.

Când o să ne revenim financiar după această criză ei își vor primi salariile așa cum le aveau până acum. Vali Argăseală și cu oamenii din club lucrează acum la acte, iar joi băieții se vor duce la bază să semneze documentele! Vor avea la ei și acte ca să le prezinte autorităților dacă vor fi opriți în trafic pentru control. Niciun jucător nu va merge ilegal pe stradă”, a spus Becali.

 

Publicat: 25 03. 2020, 22:12
Actualizat: 25 03. 2020, 22:16